Închide meniul

OFICIAL | Rapid va juca pe Arena Națională! Anunțul făcut de Daniel Niculae. Giuleștenii, uluiți după Franța – Elveția

Alexandru Ivan Publicat: 29 iunie 2021, 17:14

Comentarii
OFICIAL | Rapid va juca pe Arena Națională! Anunțul făcut de Daniel Niculae. Giuleștenii, uluiți după Franța – Elveția

Rapid va juca pe Arena Națională

Rapid a sperat să joace pe noua “bijuterie” din Giulești, dar s-a ales în schimb cu cel mai mare stadion al țării, Arena Națională. Daniel Niculae s-a declarat impresionat de Franța – Elveția, meciul de la București care a trimis-o “acasă” pe campioana mondială en-titre.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Rapid va juca pe Arena Națională

“Rapid va juca pe Arena Naţională până la deschiderea Stadionului Giuleşti. Am făcut toate demersurile pentru a juca pe Arena Naţională, mai ales că am văzut toţi ce atmosferă a fost aseară acolo, la meciul dintre Franţa şi Elveţia de la EURO 2020”, a declarat Daniel Niculae, la finalul Adunării Generale a LPF.

Chiar dacă lucrările ar fi terminate mai devreme, noua „bijuterie” a Rapidului nu poate fi pusă în funcțiune. Ar dura cel puțin 4-6 luni ca stadionul Giulești să obțină toate avizele necesare.

Rapid a revenit în Liga 1 după o pauză de 6 ani. Fericirea suporterilor a fost şi mai mare odată cu ridicarea noului stadion, dar momentul când „bijuteria” va găzdui meciuri pare deocamdată departe. Mircea Lucescu a propus să participe la inaugurarea arenei.

Rapidiștii, adio Giulești în 2021

Jucătorii lui Rapid s-au resemnat cu ideea că revenirea în Giulești va fi amânată. Alexandru Dandea (33 de ani) se aștepta ca Rapid să își dispute partidele de „acasă” pe teren străin, cel puțin în prima parte a campionatului.

Reclamă
Reclamă

Toți ne dorim să jucăm cât mai repede pe noul Giulești, dar, din câte se pare, anul acesta nu cred că sunt șanse să jucăm ‘acasă’ acolo. Dar oriunde am juca, cred că stadionul o să fie plin de rapidiști”, a spus Dandea.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Ce echipă va încheia anul pe primul loc în Liga 1?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
8:28
Filipe Coelho, arătat cu degetul de legendele Craiovei, după eliminarea dramatică: “Îi dai o sabie, pică pe el”
8:23
Univ. Craiova se putea califica în “primăvara” Conference și cu eșecul cu AEK. Un autogol în min. 90+3, fatal
8:00
Cât va conta efectul Newey la Aston?
0:58
Legenda Craiovei l-a distrus pe Filipe Coelho, după eșecul de la Atena: „Bagă-l, Mister, pe Nsimba! Mesajul a fost clar”
0:53
Andrei Rațiu și Bogdan Racovițan, calificați în optimile Conference League. Victorii pentru Rayo și Rakow
0:47
Răzvan Marin, mesaj pentru Universitatea Craiova după victoria cu AEK Atena: „Să aibă baftă în campionat”
1 Pensia “ruşinoasă” pe care o primeşte Cornel Dinu. Dovada că România nu-şi respectă legendele: “Dreptate mioritică” 2 Gino Iorgulescu, veşti triste despre starea lui Dan Petrescu: “E foarte grav! Se zbârleşte pielea pe mine” 3 Fostul mijlocaș de la CFR Cluj și FCSB a ajuns să spele mașini de lux la 33 de ani: „Băi, cine ți-a dat ideea asta?” 4 Internaţionalul Mario Pineida a fost asasinat! Mama fotbalistului a fost şi ea atacată 5 Ajuns în vârful carierei în Serie A, românul îşi reziliază contractul. De ce clubul renunţă la el 6 FotoMirel Rădoi şi-a scos la vânzare maşina de lux. Cum arată bolidul pe care vrea 732.000 de euro
Citește și