Straton, dărâmat după ce a plecat de la Dinamo: "Îmi venea să plâng de nervi! Creşti un copac şi îl tai de la rădăcină. Asta au făcut cu mine"

De Antena Sport
Publicat: 14.09.2020, 19:19
Actualizat: 12.05.2021, 9:36

Cătălin Straton

Cătălin Straton a apărat un penalty

SportPictures / Razvan Pasarica via Hepta

Cătălin Starton a fost unul dintre cei mai buni jucători de la echipă în finalul sezonului trecut, când Dinamo a lupta pentru evitarea retrogradării. Portarul a primit cu lacrimi în ochi vestea că nu va mai juca la Dinamo

Reclamă

M-am dus acasă și eram singur, iar până când au venit fetele îmi venea să plâng de nervi! Nu pentru că am plecat în acest mod, ci pentru că voiam și simțeam că pot să fac mai multe pentru Dinamo.

Reclamă

Crești un copac și după nici nu-l lași să crească, îl tai direct de la rădăcină. Așa au făcut cu mine!”, a spus Cătălin Straton pentru gsp.ro

Cătălin Straton, mesaj pentru fanii dinamovişti

Cătălin Straton a avut un mesaj şi pentru fanii dinamovişti, cei care i-au transmis un mesaj de încurajare. 

Nu vreau să fiu dramatic, dar aș vrea să le mulțumesc suporterilor dinamoviști și să le spun că sunt minunați. Ei știu asta, doar le readuc aminte. Dacă am o împlinire sufletească, este aceea că mi-am făcut datoria cum și cât am putut, iar suporterii au apreciat. Ei ne-au plătit salariile și măcar știu că am făcut ceva pentru ei”, a mai spus Straton. 

Mesajul fanilor pentru Straton

Două lucruri care RĂMÂN: Caracterul acestui jucător și Respectul nostru. Puțină lume știe cât de vânăt era piciorul lui Straton la ultimele meciuri. Băiatul ăsta merită toate mulțumirile noastre. Pe cei care au fost alături cu toată inima, atunci când era cel mai greu, nu îi vom uita„, se anunţă în postarea de pe Facebook.

Cătălin Straton a apărat buturile lui Dinamo în 12 meciuri din campionat. În nicio partidă nu a scăpat fără gol primit.

Reclamă
Recomandări

Care va fi finala UEFA Champions League?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
13:54 FotoAndrei Vlad, petrecere de pomină cu alcool şi săruturi pasionale la Mamaia! S-a „împărţit” între o blondă şi o brunetă 13:09 Adrian Şut, aproape de transferul carierei după ce a câştigat titlul cu FCSB! Gigi Becali poate da un „tun” financiar 13:00 VIDEORomânii atacă tabloul principal la Saudi Smash 2024! Eduard Ionescu şi Ioana Sîngeorzan joacă azi, live în AntenaPLAY 12:48 Max Verstappen a dat cărţile pe faţă despre oferta colosală de la Mercedes: „Dacă aş concura pentru locul 5, aş deveni morocănos” 12:45 Handbaliştii de la Dinamo şi-au aflat adversara din semifinalele European League! Cu cine se vor duela în Turneul Final Four 12:03 Lionel Messi a cerut transferul unui star la Inter Miami! Oficialii echipei sunt gata să-i facă pe plac 11:57 „O echipă ca oricare alta!” Dovada lui Florin Talpan că FCSB nu este continuatoarea Stelei: „Lucrurile sunt foarte clare” 11:35 Foto„Îmi place să gătesc!” Nadia Comăneci a dezvăluit ce nu lipsește niciodată de pe masa ei de Paște. Rețeta cu care dă lovitura 11:19 Mihai Rotaru a dezvăluit, chiar înainte de Universitatea Craiova – FCSB, ce obiectiv i-a trasat lui Costel Gâlcă 10:48 Foto„Wow!” Fiica lui Marius Şumudică, şedinţă foto spectaculoasă. Sarah le-a aprins imaginaţia fanilor cu o apariţie electrizantă Vezi toate știrile

Calendarul fazelor lunii în mai 2024. Luna Plină pică în zodia Săgetător

5 zodii ale căror relații se confruntă cu o transformare semnificativă până la sfârșitul lunii mai 2024

Citește și