Gică Hagi îl vinde pe Sebastian Mladen în Grecia. Anunţul făcut de presa elenă
De Viviana Moraru
Publicat: 9.08.2022, 13:42
Gică Hagi îl vinde pe Sebastian Mladen în Grecia. Anunţul a fost făcut în presa din Grecia, care titrează faptul că fundaşul este dorit de Panaitolikos.
Gică Hagi se poate despărţi de unul dintre titularii de bază de la Farul. Sebastian Mladen evoluează la echipa constănţeană din 2017.
Gică Hagi îl vinde pe Sebastian Mladen în Grecia
Sebastian Mladen este ţinta celor de la Panaitolikos, anunţă cei de la sdna.gr. Fundaşul va semna un contract valabil pe două sezoane cu trupa elenă. Panaitolikos s-a clasat pe locul 5 din play-out-ul primei ligi din Grecia, în sezonul trecut.
Sebastian Mladen a bifat 366 de mecirui pentru echipa lui Gică Hagi, pentru care a marcat 6 goluri şi a contribuit cu pasă decisivă la alte 6. Fundaşul a câştigat un titlu de campion şi o Cupă a României alături de constănţeni.
Totodată, presa din Grecia mai anunţă faptul că Mladen a jucat ultimul meci pentru Farul luni, împotriva celor de la Botoşani. În acest debut de sezon, fundaşul a bifat toate cele patru partide de campionat ale echipei lui Gică Hagi, fiind titular de fiecare dată.
În această vară, Eduard Radaslavescu şi Radu Boboc au plecat de la Farul. Aceştia au transferaţi „la pachet” de Gigi Becali, la FCSB.
Gică Hagi şi Denis Alibec, nemulţumiţi după Botoşani – Farul 1-1
Gică Hagi şi Denis Alibec, nemulţumiţi după Botoşani – Farul 1-1. Cele două echipe au ratat şansa de a urca pe primul loc după ce au remizat, scor 1-1.
„Cred că meritam mult mai mult, dar asta e. Am avut multe, multe ocazii. Cred că a fost unul dintre cele mai bune meciuri din Liga 1. Poate altă dată poate am avut noroc, nu am jucat atât de bine, acum…sunt foarte mulțumit de jucători, atitudinea pe care au avut-o, determinarea și concentrarea, jocul foarte bun.
Ăsta e fotbalul, nu am vrut să comentez eu de cartonașele galbene, mi-am văzut de echipă. Cred că am făcut un meci foarte bun și trebuia să plecăm cu cele trei puncte acasă. Am văzut-o pe Hermannstadt, încep să cunosc echipa, am văzut-o și în Divizia B, felicitările mele, au omogenitate, stau foarte bine în teren, o echipă foarte grea”, a spus Gică Hagi.
Şi Denis Alibec s-a arătat nemulţumit după Botoşani – Farul 1-1. Atacantul celor de la Farul crede că echipa sa merita să câştige. Chiar atacantul adus de Hagi în această vară a avut o şansă mare de a marca.
„Am avut o ocazie mai înainte, dacă îmi făceam preluarea mai bine, rămâneam singur cu portarul. Asta e viața. A fost un meci frumos, cred că se puteau marca mai multe goluri. Am controlat jocul și meritam să câștigăm. Am avut multe ocazii, dar ăsta este fotbalul.
Sunt foarte periculoși și ei, au avut ocazii mari, dar meritam să câștigăm. Unele cartonașe s-au dat foarte ușor, dar ce pot să zic eu. El e arbitru, el decide.
Nu mă așteptam să mă întorc și să găsesc un campionat atât de bun. Toate echipele joacă fotbal, arată foarte bine și cred că va fi un campionat foarte frumos„, a spus Denis Alibec, la digisport.ro, după FC Botoşani – Farul 1-1.
- Gică Hagi îl vinde pe Sebastian Mladen
- Anunţul presei din Grecia
- Marele Premiu din Qatar e în AntenaPLAY, în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY