Andrei Raţiu (27 de ani) a fost inclus în echipa etapei din La Liga, după un nou meci solid la Rayo Vallecano. Fundaşul român a avut o evoluţie excelentă în victoria cu Elche, din etapa a 30-a.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Andrei Raţiu i-a impresionat pe spanioli la o săptămână după ce a fost criticat, în urma gafei comise în barajul pierdut de România cu Turcia, scor 0-1. Fundaşul a fost găsit vinovat la faza golului marcat Ferdi Kadioglu.

Andrei Raţiu, inclus în echipa etapei din La Liga

Pentru evoluţia din meciul cu Elche, Andrei Raţiu a primit nota 8, fiind astfel cel mai bine notat fundaş dreapta din etapa de La Liga, conform celor de la Sofascore. El împarte cel mai bun prim 11 al săptămânii cu alt jucător de la Rayo Vallecano, anume fundaşul central, Florian Lejeune.

Pentru echipa lui Andrei Raţiu urmează duelul cu formaţiai lui Răzvan Marin. Rayo Vallecano şi AEK Atena se vor confrunta joi, în sferturile Conference League.

Cu câteva zile înaintea meciului cu grecii, Andrei Raţiu a fost nevoit să se antreneze separat, spaniolii anunţând că s-a confruntat cu probleme musculare în urma victoriei cu Elche.

Pierderea lui Andrei Rațiu pentru meciul cu grecii ar fi o adevărată lovitură pentru Rayo Vallecano. Fundaşul român este jucător de bază la formaţia iberică, bifând 37 de meciuri în acest sezon, în toate competiţiile.