„Când cauți cele mai proaste transferuri la Real, mă găsești pe mine!” Geniul distrus de Mourinho în primul mandat

Sebastian Ujica Publicat: 12 iunie 2026, 17:54

Comentarii
Când cauți cele mai proaste transferuri la Real, mă găsești pe mine!” Geniul distrus de Mourinho în primul mandat

Kaka a ajuns la Real Madrid în 2009 / Getty Images)

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Jose Mourinho s-a întors la Real Madrid în această vară, la mai bine de un deceniu după ce a pregătit o echipă plină de nume mari din istoria fotbalului: Cristiano Ronaldo, Angel Di Maria, Mesut Ozil sau Karim Benzema.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Printre „galacticii” aduși de Florentino Perez se afla și Kaka, Balonul de Aur din 2007, care însă nu a reușit să se impună la Real.

Kaka îl înțeapă pe Mourinho

Într-un interviu preluat de spaniolii de la AS, Kaka vorbește cu multă sinceritate despre motivele pentru care nu a reușit să se impună la Real Madrid.

„Perioada mea la Real Madrid a fost extrem de intensă din toate punctele de vedere, atât pe plan profesional, cât și personal. Am ajuns de la Milan considerat unul dintre cei mai buni jucători din lume, iar dacă acum cauți cele mai nereușite transferuri din istoria Realului, mă găsești pe mine alături de Hazard. Asta spune lumea. Kaká și Hazard. Problema mea la Madrid a fost, în primul rând, seria de accidentări, iar în al doilea rând alegerile antrenorului. Mourinho îi prefera pe Özil, Di María, Benzema și Cristiano. Eu eram acolo, luptam pentru un loc în echipă alături de ei. Erau foarte puține poziții disponibile și el a ales alți jucători. Acea perioadă a fost extrem de importantă pentru mine pentru că am încercat să îi demonstrez că merit mai multe minute și mai multă continuitate. Am făcut tot ce am putut. În același timp, mă confruntam cu o problemă personală legată de identitatea mea” a spus Kaka despre cei 4 ani în care a jucat la Real Madrid.

Mijlocașul brazilian a vorbit și despre cum a trecut peste acele momente dificile din carieră: „Mă întrebam adesea: Cine sunt eu? Cel mai bun jucător din lume sau unul dintre cele mai mari eșecuri din istoria transferurilor lui Real Madrid? Credința a avut un rol uriaș în acea perioadă. Nu eram nici unul, nici celălalt. Eram un fiu al lui Dumnezeu. Credința mi-a definit identitatea. Dumnezeu mă iubea indiferent de situație. La Milan am avut succes și am simțit că am fost binecuvântat. Dacă la Madrid nu reușeam să performez, era ceva ce nu puteam controla în totalitate, dar Dumnezeu era în continuare alături de mine și eram în continuare binecuvântat. Din punct de vedere emoțional și personal, în acei patru ani am trăit de toate. A fost o perioadă incredibilă” a mai spus Kaka.

Reclamă
Reclamă

Relația cu Florentino Perez și cu Cristiano Ronaldo

Deși transferul la Real Madrid nu a fost succesul așteptat, Kaka spune că a avut o relație foarte bună cu Florentino Perez: „Îmi place să îl revăd pe Florentino, pe foștii colegi și pe oamenii care încă lucrează la club. Mereu mă fac să mă simt binevenit și îmi spun că acesta va fi întotdeauna clubul meu. În ziua în care am plecat de la Real Madrid, Florentino m-a chemat în biroul său și mi-a spus: Nu a mers așa cum ne-am fi dorit cu toții, dar sunt foarte fericit că ai jucat pentru noi. Ai fost mereu profesionist și integru. Nu ai vorbit niciodată de rău antrenorul, clubul sau pe cineva de aici.

Așa a fost. Nu am spus niciodată nimic rău și nici nu mă veți auzi făcând-o. A trebuit să trec prin acea experiență. Astăzi sunt foarte fericit cu omul care am devenit și, într-o anumită măsură, se datorează și acelei perioade” povestește Kaka.

Kaka a fost transferat de Real Madrid în 2009, în aceeași vară în care la Madrid a ajuns și Cristiano Ronaldo. Brazilianul explică felul în care CR7 a ajuns să scrie istorie la Real.

Reclamă

„Am jucat patru ani alături de el. Este un om extraordinar și un coleg excelent. Vorbeam portugheză și eram mereu împreună cu grupul portughezilor: Marcelo, Pepe, Carvalho și Cristiano. Era o atmosferă fantastică. Cristiano are propria sa mentalitate. Este obsedat să își depășească recordurile și să marcheze tot mai multe goluri. Este incredibil. Îl înțeleg perfect. Muncește pentru asta în fiecare zi.

Eu văd lucrurile puțin diferit. Încerc să mă îmbunătățesc, să devin mai bun, dar accept și faptul că există multe lucruri pe care nu le pot controla. Cristiano a fost o sursă de inspirație. Este extraordinar să ai astfel de jucători în echipă. Ne rezolva foarte multe probleme. Când ai un fotbalist de asemenea nivel, totul devine mai simplu. A fost incredibil să joc alături de el” a încheiat Kaka.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va trece FCSB de Auda după 2-3 în tur?
Loading ... Loading ...
Citește și:
0:05

Marius Croitoru a dat verdictul după egalul tensionat cu Rapid: „Botoşani e o forţă”

0:04

Criză la Federaţia italiană, după ce Andrea Pirlo n-a mai devenit selecţioner! Maldini şi Leonardo au demisionat!

0:00

Reacţia lui Sebastian Mailat, după ce a ratat un penalty, acesta s-a repetat şi a reuşit să-şi salveze echipa!

23:51 27 iul.

Daniel Pancu acuză direct arbitrajul după Botoşani – Rapid: „Împinşi de la spate!” / „Nu e penalty”

23:47 27 iul.

Grameni, dezamăgit după Botoșani – Rapid 1-1: „I-am băgat în joc. Puteau să ne și întoarcă”

23:27 27 iul.

Final cu scandal în Botoşani – Rapid! Moldovenii au primit un penalty cu VAR, Mailat a ratat, dar s-a repetat!

1 Universitatea Craiova pregătește două transferuri: „I-am ales din 1.500 de jucători” 2 Decizia luată de Al-Hamlawi înainte de Levski Sofia. Cu ofertă pe masă, atacantul surprinde fanii Craiovei 3 A semnat contractul carierei la 40 de ani! Vozinha a plâns ca un copil la prezentarea oficială 4 Dinamo, aproape de un nou transfer! Anunţul preşedintelui Andrei Nicolescu 5 Fotbalistul aflat de 10 ani la club refuză rezilierea contractului! Situaţie dificilă pentru echipa din Liga 1 6 Decizia luată de Antonio Folha după ce jucătorii au depus memorii și CFR Cluj e în colaps financiar
Citește și