Antrenorul român Cristi Chivu (45 de ani) a impresionat până acum la Inter, iar Real Madrid îl ia în calcul pentru înlocuirea lui Alvaro Arbeloa (43 de ani), în vară.
După 22 de etape în Serie A, Inter e lider, cu 52 de puncte, fiind urmată, la 5 puncte în spate, de marea rivală, AC Milan. Inter e la 9 puncte de Roma şi Napoli, care ocupă locurile 3, respectiv 4 şi la 10 puncte de Juventus.
Cristi Chivu, pe lista scurtă a lui Real Madrid pentru înlocuirea lui Arbeloa
Potrivit gsp.ro, Cristi Chivu e pe lista scurtă a posibililor înlocuitori ai lui Alvaro Arbeloa. Promovat de la echipa a doua a lui Real Madrid, Arbeloa e interimar.
Impresarul lui Cristi Chivu, Pietro Chiodi, a fost contactat în legătură cu posibilitatea ca tehnicianul român să ajungă pe Santiago Bernabeu. Sursa citată notează că mai mulţi oameni din fotbalul românesc au fost sunaţi de Real Madrid pentru ca “Los Blancos” să aibă cât mai multe referinţe despre tehnicianul român.
Cristi Chivu are contract cu Inter până în vara lui 2027, aşa că, în acest moment, contactele sunt discrete.
Campion cu Inter la Primavera, Cristi Chivu a stat doar 13 meciuri oficiale pe bancă la seniori, la Parma, până să ajungă la echipa mare a nerazzurrilor. A reuşit să o salveze pe Parma de la retrogradare, iar, după plecarea lui Simone Inzaghi la Al-Hilal, a fost numit principal al formaţiei pentru care a scris istorie ca jucător.
Cristi Chivu a fost dorit în trecut ca jucător de către Real Madrid, dar nu a ajuns niciodată pe Santiago Bernabeu. Pentru tehnicianul român urmează meciul din Liga Campionilor, cu Borussia Dortmund, în ultima etapă a grupei principale a celei mai importante competiţii intercluburi. Borussia Dortmund – Inter se dispută în această seară, de la ora 22:00, cu românul Istvan Kovacs la centru. Interul lui Chivu speră să prindă primele 8 echipe din clasament, pentru a evita un meci în play-off-ul Champions League. Formaţia românului s-ar duce direct în optimi. În acest moment, Inter e pe locul 14 în clasamentul Champions League, cu 12 puncte. Real Madrid e pe 3, cu 15 puncte. Lider e Arsenal, cu maximum de puncte după 7 etape. În meciul anterior, Arsenal a învins cu 3-1 Interul lui Cristi Chivu.
- Primul transfer pe care Mourinho îl va face la Real Madrid! Aduce pe Bernabeu un star de 110 milioane de euro!
- Florentino Perez l-a ales pe viitorul antrenor al lui Real Madrid! Va merge personal să-l convingă să preia echipa
- Veste uriașă pentru Barcelona! Ce se întâmplă cu viitorul lui Hansi Flick pe Camp Nou
- Anunţul presei din Spania, după ce s-a scris despre un acord al lui Jurgen Klopp cu Real Madrid! Decizia lui Perez
- Revenire de excepție pe banca celor de la Real Madrid! Jose Mourinho, marele favorit pentru înlocuirea lui Arbeloa

































