Internaţionalul român al celor de la Rayo Vallecano, Andrei Raţiu, a aflat numele noului antrenor care a venit în locul lui Inigo Perez, cel care a fost la cârma echipei în ultimii 2 ani.
Benat San Jose, ultima oară la Eibar în liga secundă spaniolă, a devenit noul antrenor al clubului Rayo Vallecano din La Liga, finalista din Conference League, scrie EFE.
Rayo Vallecano a anunţat numirea noului antrenor
San Jose, 46 de ani, îi succede antrenorului Inigo Perez, care a plecat la finalul lunii mai şi a semnat un contract pe trei ani cu Villarreal. În sezonul trecut, San Jose a condus Eibar pe locul 8 în La Liga 2, dar se va afla la prima experienţă în La Liga.
Noul antrenor al internaţionalului român Andrei Raţiu a antrenat pe patru continente diferite, trecând pe la cluburi precum Real Sociedad (echipele de tineret), Antofagasta (Chile), Bolívar (Bolivia), Al-Ettifaq (Arabia Saudită), Eupen (Belgia), Mazatlan (Mexic), Atlas (Mexic) şi Eibar (Spania).
Sezonul trecut, Rayo Vallecano s-a clasat pe locul 8 în La Liga, la un punct de Getafe, care a prins ultimul loc de cupă europeană, dar a jucat finala Conference League, pierdută în faţa lui Crystal Palace (0-1), notează agerpres.
Rămâne Andrei Raţiu la Rayo Vallecano?
Andrei Rațiu ar putea fi unul dintre numele importante ale perioadei de mercato din această vară, după evoluțiile foarte bune avute la Rayo Vallecano. Presa din Spania susține că mai multe cluburi din Premier League monitorizează situația internaționalului român, iar FC Barcelona continuă să fie interesată de fundașul dreapta în vârstă de 27 de ani. Rațiu a declarat recent că este concentrat pe obiectivele actualei sale echipe și că nu se gândește încă la un transfer.
Rayo Vallecano nu intenționează însă să se despartă ușor de unul dintre cei mai importanți jucători ai săi. Conducerea clubului madrilen i-ar fi stabilit un preț de aproximativ 25 de milioane de euro, sumă care ar putea fi accesibilă în special formațiilor din Premier League.
- Fede Valverde s-a accidentat la duelul pentru care Kang-In Lee nu a primit nici galben! Anunţul lui Real Madrid
- Real Madrid acuză că a pierdut derby-ul cu Atletico din cauza arbitrajului! Ce a apărut pe site-ul clubului
- Verdictul specialistului după ce Real Madrid a cerut două cartonaşe roşii la derby-ul cu Atletico! Scandal de proporţii
- Incredibil: Jose Mourinho a venit cu poza imediat după scandalul de la Atletico Madrid – Real Madrid
- Vinicius Junior și recordul negativ stabilit la meciul cu Atletico Madrid! Brazilianul a fost schimbat în minutul 54
































