Ce îi aşteaptă pe fani înainte de Dinamo – FCSB. Motivul pentru care organizatorii nu pot trage acoperişul Arenei Naţionale
De Iulian Focșăneanu
Publicat: 26.11.2023, 16:40
S-a aflat ce îi aşteaptă pe fani înainte de derby-ul Dinamo – FCSB, din etapa a 17-a a Ligii 1, care va fi de la ora 20:30, în format LIVE TEXT pe AS.ro. Suporterii marilor rivale vor avea de suferit din cauza faptului că organizatorii nu vor putea trage acoperişul celui mai mare stadion din România.
Cu 24 de ore înainte de startul partidei a nins în Capitală. Chiar şi aşa, gazonul se anunţă a fi în condiţii bune. Suprafaţa de joc a fost acoperită şi a fost dat drumul sistemului de încălzire.
Ce îi aşteaptă pe fani înainte de Dinamo – FCSB
Potrivit playsport.ro, organizatorii sunt obligaţi să respecte protocolul de iarnă şi nu au voie să tragă acoperişul Arenei Naţionale după data de 15 noiembrie. Există riscul ca, în cazul unor precipitaţii, acesta să se distrugă.
Fanii nu s-au grăbit să îşi cumpere bilete pentru „Derby-ul României”. Administratorul special al lui Dinamo anunţase că se aşteaptă ca stadionul să fie pe jumătate plin. Ultraşii FCSB-ului au primit 9.000 de bilete.
”Ne asteptăm la peste 25.000 de oameni, sper să țină vremea cu noi”, a declarat Andrei Nicolescu la digisport.ro.
Dinamo – FCSB, meci cu risc maxim! Avertismentul Jandarmeriei
Jandarmeria Bucureşti a transmis mai multe recomandări pentru fanii celor două echipe.
„Pentru desfăşurarea în condiţii de ordine şi siguranţă publică a acestui eveniment sportiv, Jandarmeria Capitalei, alături de celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, va lua măsuri pentru deplasarea în condiţii de siguranţă a suporterilor la şi de la stadion, precum şi pentru asigurarea unui climat de siguranţă la nivelul Capitalei.
Spectatorii vor avea acces în stadion începând cu ora 18:00, doar pe baza biletelor sau invitaţiilor puse la dispoziţie de organizator, alături de un document de identitate în format fizic sau electronic. Accesul suporterilor echipei FC Dinamo 1948 Bucureşti în complexul sportiv se va face prin bd. Pierre de Coubertin şi str. Maior Ion Coravu, în timp ce accesul suporterilor echipei FCSB se va face prin bd. Basarabia.
Accesul suporterilor se va realiza sub îndrumarea forţelor de ordine, după efectuarea unui control riguros efectuat de către Jandarmerie şi societatea specializată de protecţie şi pază.
„52 de suporteri gazdă şi 25 de suporteri oaspeţi se află sub interdicţia participării la meciurile de fotbal”
Din raţiuni de siguranţă, recomandăm suporterilor oaspeţi să nu poarte şi să nu afişeze însemne ale echipei FCSB în alte zone ale stadionului, decât cea din Peluza II Sud care este special destinată acestora.
Subliniem faptul că un număr de 52 de suporteri gazdă şi 25 de suporteri oaspeţi se află sub interdicţia participării la meciurile de fotbal, sens în care posibila lor încercare de a intra în incinta arenei sportive constituie infracţiune, potrivit prevederilor art. 31, alin. 1 din Legea nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru acest meci de fotbal, din raţiuni de siguranţă, vor fi adoptate măsuri suplimentare de control al autovehiculelor şi persoanelor, cu scopul de a preveni introducerea în stadion atât a materialelor pirotehnice, cât şi a altor obiecte interzise de cadrul normativ în vigoare„, se arat în comunicatul Jandarmeriei.
- S-a aflat ce îi aşteaptă pe fani înainte de Dinamo – FCSB
- Aproximativ 25.000 de suporteri vor fi pe Arena Naţională
- Panaitolikos - PAOK e duminică, de la ora 17:00, exclusiv în AntenaPLAY
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY