Florin Răducioiu prevede dezastrul la Dinamo: „Va fi un chin pentru ei să se salveze!”
De Iulian Focșăneanu
Publicat: 2.08.2023, 9:52
Florin Răducioiu prevede dezastrul la Dinamo, după ce gruparea din Ştefan cel Mare a ajuns pe ultimul loc în Liga 1. „Câinii” au fost învinşi la scor de neprezentare de Sepsi şi sunt fără punct după revenirea pe prima scenă a fotbalului românesc.
Fostul atacant al lui Dinamo a tras concluziile după ce a văzut ceea ce se întâmplă la clubul alb-roşu. Răducioiu anunţă că e greu de evitat retrogradarea cu lotul actual. A tras un nou semnal de alarmă!
Florin Răducioiu prevede dezastrul la Dinamo
Florin Răducioiu avertizează că, în cazul în care nu se va face rost de bani pentru transferuri, Dinamo va avea nevoie de un miracol pentru a rămâne în Liga 1.
”Îmi place de Burcă. Încearcă să ţină optimismul cât mai ridicat. Echipa nu este de nivelul primei ligi. Nu ştiu, nu cunosc realitatea, este vorba de bani aici. Cu această echipă, Dinamo va avea foarte mult de suferit. Va fi un chin pentru ei să se salveze”, a declarat Florin Răducioiu pentru orangesport.ro.
Dinamo a pierdut toate cele trei meciuri din startul acestui sezon. A marcat un singur gol şi a încasat 7! În afara eşecului cu Sepsi, „câinii” au mai pierdut cu Universitatea Craiova şi Sepsi.
Pentru dinamovişti urmează deplasarea cu U Cluj, care va fi sâmbătă, de la ora 21:30, în format LIVE TEXT pe AS.ro.
Ovidiu Burcă: „Nu putem să spunem că ne dorim să evităm retrogradarea”
Antrenorul „câinilor” a spus că nu are ce să le reproşeze jucătorilor, după înfrângerea cu Sepsi, dar a precizat că echipa are încă lipsuri mari.
„La Dinamo este tot timpul presiune. Eu cred că astăzi, faţă de celelalte două meciuri, nu am ce să le reproşez jucătorilor.
Dacă reuşeam să înscriem noi primii cred că alta era soarta meciului. Scorul este injust, arată o diferenţă prea mare. Pe teren diferenţa nu a fost aşa mare, dimpotrivă, am controlat jocul.
Nu este uşor, ştiam ce echipă întâlnim, nu va fi uşor nici cu alte echipe. Ca să ai forţa să baţi astfel de echipe îţi trebuie viziune, îţi trebuie luciditate în momentele cheie. Au fost mulţi jucători noi, jucători lipsă, cu care vă obişnuiserăţi.
Eu ştiu că lumea îşi pierde răbdarea, dar eu trebuie să rămân calm, lucid. Mai avem nevoie de timp să ne obişnuim cu Liga 1, ne-am calificat, ştiţi foarte bine cum, la un baraj. Am pornit de la nimic şi am ajuns foarte departe.
Ştiţi foarte bine că au venit jucători foarte târziu, am avut interdicţia la transferuri. Am făcut un joc solid, dar ne lipseşte încă ceva. Mai sunt discuţii cu anumiţi jucători, realitatea ne arată lipsurile pe care le avem. Chiar dacă am jucat împotriva celor mai bune echipe din Ligă, cu ele trebuie să ne comparăm, la nivelul acestor echipe trebuie să ne ridicăm.
Suntem la o echipă care nu acceptă mediocritatea, nu putem să spunem că ne dorim să evităm retrogradarea. E o frustrare, dacă Dennis era mai inspirat cred că am fi intrat în avantaj la pauză”, a declarat Ovidiu Burcă pentru digisport.ro, după Dinamo – Sepsi 0-3.
- Florin Răducioiu prevede dezastrul la Dinamo
- De ce se teme de o nouă retrogradare
- Panaitolikos - PAOK e duminică, de la ora 17:00, exclusiv în AntenaPLAY
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY