Gică Popescu, pregătit pentru duelurile de titlu cu FCSB și CFR Cluj: „Va fi cel mai spectaculos play-off!”

De Alexandru Ivan
Publicat: 26.01.2023, 23:50

Gică Popescu, mesaj pentru Sepsi şi FC U Craiova 1948, cele două echipe care se luptă pentru ultimul loc de play-off

Gică Popescu, mesaj pentru Sepsi şi FC U Craiova 1948, cele două echipe care se luptă pentru ultimul loc de play-off

Gică Popescu, în timpul unui interviu/ Hepta

Gică Popescu e pregătit pentru duelurile de titlu cu FCSB și CFR Cluj. „Baciul” e convins că play-off-ul din acest sezon va fi cel mai spectaculos din istorie.

Reclamă

Președintele celor de la Farul crede că toate echipele care se vor califica în play-off pot emite pretenții la câștigarea campionatului.

Reclamă

Gică Popescu, pregătit pentru duelurile de titlu cu FCSB și CFR Cluj

„Deocamdată mai avem nevoie de trei puncte ca să ajungem în play-off. Dacă ne îndeplinim acest prim obiectiv, atunci putem să ne gândim la orice altceva, la o participare în cupele europene, şi, de ce nu, la câştigarea titlului. Va fi o luptă crâncenă între toate cele şase echipe care vor face parte din play-off anul acesta.

Cred că va fi cel mai spectaculos play-off de până acum. Aşa se anunţă, toate echipele care vor intra în play-off, cred că cinci sunt deja ştiute, a şasea s-ar putea să fie Sepsi, au potenţial să câştige campionatul”, a spus Gică Popescu, la Gala „Sportivul Anului”.

Mihai Stoica sună adunarea înainte de FCSB – Farul. Ce mesaj a transmis după victoria cu Hermannstadt

Mihai Stoica a transmis un mesaj pe contul oficial de Facebook, prin care își exprimă aprecierea față de fanii care au făcut o atmosferă de vis în duelul cu Hermannstadt.

Totodată, managerul general al roș-albaștrilor a dezvăluit ce rezultat își dorește în derby-ul Farul – CFR Cluj. MM vrea ca trupa lui Dan Petrescu să plece fără niciun punct de la Ovidiu.

„Ceața ne-a fost partener aseară. Tribunele arhipline nu prea s-au distins, dar Peluza Nord a acoperit fondul sonor. Am jucat pe un stadion splendid, dar – datorită prestației de excepție a ultrașilor noștri – ne-am simțit acasă.

Duminică, de la 19.00, pe Arena Națională, ne putem apropia la 1 punct de Farul (sau 2 dacă iese un X azi, ceea ce n-ar fi rău deloc). Iar cu suportul pe care-l anticipăm, sunt șanse mari să ne apropiem.

P.S. O victorie a Farului ar fi un prea frumos început de săptămână. Ceea ce doresc tuturor prietenilor mei steliști și neutri”, a transmis Mihai Stoica, pe contul oficial de Facebook.

Ce jucători l-au impresionat pe Ilie Dumitrescu la FCSB, după victoria cu Hermannstadt

Ilie Dumitrescu a fost impresionat de doi jucători, după ce FCSB s-a impus cu scorul de 1-0 pe terenul celor de la Hermannstadt. Fostul internațional îi aplaudă pe roș-albaștrii pentru schimbările efectuate în repriza secundă.

Ilie Dumitrescu este de părere că meciul s-a schimbat în momentul în care Florinel Coman și Billel Omrani au intrat pe teren. „Mister” susține că cei doi au avut un impact imediat asupra jocului, și au reușit să facă diferența.

Astfel, fostul internațional îl felicită pe Mihai Pintilii pentru inspirația pe care a avut-o. Florinel Coman a intrat în minutul 58 în locul lui Malcom Edjouma, în timp ce Billel Omrani l-a scos din teren pe David Miculescu în minutul 68, cu doar șapte minute până la marcarea golului.

„Cei care au intrat de pe bancă au făcut diferența, Coman și Omrani. Contează enorm pentru o echipă care luptă la titlu să aibă pe bancă jucători care fac diferența atunci când intră. Lotul lărgit valoros a decis în seara asta meciul.

E o victorie importantă pentru FCSB, e un teren complicat, o echipă foarte bine organizată (n.r.- Hermannstadt). Pintilii a mutat bine cu cele două schimbări, pe final a gestionat bine avantajul”, a declarat Ilie Dumitrescu, pentru digisport.ro.

Reclamă
Recomandări

Care va fi finala UEFA Champions League?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
19:35 Andrey Rublev este primul finalist al turneului de la Madrid! L-a învins pe Taylor Fritz după doar 72 de minute 19:12 „Rapidismul ăsta..” Daniel Niculae, replică ironică după comunicatul lui Dan Șucu! Ce a postat pe rețelele de socializare 19:00 VIDEOProgramul complet al Marelui Premiu de la Miami. Verstappen, primul în antrenamente. Calificările de la sprint, de la 23:15 18:53 Ioan Ovidiu Sabău, iureş la conferinţa de presă: „S-a luat legătura cu Şumudică! Ăsta-i adevărul!” 18:42 Thomas Tuchel poate rămâne la Bayern Munchen! Un nou „caz Xavi” în fotbalul mondial. Anunțul făcut de antrenorul bavarezilor 18:23 Ora la care joacă Bernadette Szocs cu Natalia Bajor, exclusiv în AntenaPLAY, la Saudi Smash 2024. Programul complet al româncelor 18:22 „A fost atât de stupid..” Ianis Hagi pleacă de la Rangers! Scoțienii au făcut anunțul momentului despre „Prinț” 18:03 VIDEOEduard Ionescu și Ioana Sîngeorzan au ratat calificarea pe tabloul principal de la Saudi Smash! Meciurile au fost în AntenaPLAY 17:55 Ronnie O`Sullivan şi-a ales favoritul la câştigarea Campionatului Mondial de snooker, după ce a fost eliminat încă din sferturi 17:48 Marco Reus pleacă de la Borussia Dortmund după 12 ani! Fabrizio Romano a făcut anunțul care zguduie Bundesliga Vezi toate știrile

Calendarul fazelor lunii în mai 2024. Luna Plină pică în zodia Săgetător

5 zodii ale căror relații se confruntă cu o transformare semnificativă până la sfârșitul lunii mai 2024

Citește și