Universitatea Cluj și CFR se întâlnesc luni seară, în ultimul meci al etapei cu numărul 11 din Liga 1. Formația antrenată de Andrea Mandorlini își dorește mult victoria în fața marii rivale, mai ales că rezultatele din acest sezon sunt mult sub așteptări.
Mai mult decât atât, Neluțu Varga și-a motivat jucătorii pentru acest meci și le-a promis niște prime speciale, în ziua în care împlinește vârsta de 54 de ani.
Prime pentru jucătorii CFR-ului, în ziua în care Neluțu Varga împlinește 54 de ani
CFR Cluj a câștigat un singur meci în actuala ediție a Ligii 1, iar jocul cu echipa lui Ioan Ovidiu Sabău are o dublă-importanță pentru jucătorii clubului din Gruia.
Pe lângă cele trei puncte puse în joc, elevii lui Andrea Mandorlini vor fi și recompensați financiar de către patronul Neluțu Varga, în cazul unei victorii pe Cluj Arena.
Potrivit gsp.ro, finanțatorul „feroviarilor” le-a promis jucătorilor săi o primă de 1.000 de euro, în ziua în care acesta împlinește vârsta de 54 de ani. Aceștia vor fi motivați suplimentar pentru a înregistra un rezultat pozitiv contra „șepcilor roșii”.
Louis Munteanu, apt pentru jocul cu U Cluj
CFR Cluj vrea să obțină al doilea succes consecutiv în duelurile cu Universitatea, iar jocul de pe Cluj Arena are o importanță deosebită pentru formația pregătită de Andrea Mandorlini.
În ziua partidei, președintele Cristi Balaj a confirmat că Louis Munteanu este apt de joc, dar la fel și Kurt Zouma, Islam Slimani și fundașul Matei Ilie.
- Botoșani – Sepsi LIVE SCORE (15:00). Duel între Marius Croitoru și Ovidiu Burcă. Echipele de start
- Surprize în echipa de start a FCSB-ului, pentru derby-ul cu Dinamo. Decizia luată în cazul lui Korenica
- Gigi Becali a făcut anunțul: ce se întâmplă cu transferul lui Karlo Muhar la FCSB
- Meriton Korenica are un „geamăn” la FCSB. Mihai Stoica, impresionat: „I-am văzut unul lângă altul…”
- Marius Șumudică i-a cerut lui Gigi Becali un jucător de la FCSB, în schimbul lui Karlo Muhar. Pe cine vrea CFR Cluj































