Una dintre cele mai bizare faze din ultimii ani din fotbalul românesc a avut loc la finalul meciului dintre Petrolul şi FC Argeş, încheiat până la urmă cu victoria gazdelor, 2-1.
La 1-1, pe final, Radu Petrescu a anulat un gol al oaspeţilor, marcat de Sierra. Pe reluări, nu se vede niciun motiv pentru care centralul ar fi trebuit să fluiere ceva. Mario Tudose susţine că arbitrul le-a explicat că ar fi primit indicaţia că nu ar fi fost fault la lovitura liberă dictată iniţial, care a dus la reuşita piteştenilor.
Eugen Neagoe: „Nu am văzut dacă au făcut fault în atac, offside”
La rândul lor, nici gazdele nu au înţeles prea multe din haosul adus de Radu Petrescu pe final. Spre bucuria celor de la Petrolul, în urma acestei decizii, la următoarea fază au marcat golul victoriei, prin Dumitrescu.
„(n.r: despre golul anulat al Argeşului) N-am văzut nicio reluare, absolut nimic. Nici nu cred că a fost fault acolo. Din punctul meu de vedere, nu e niciun fault acolo. După aia nu am văzut dacă au făcut fault în atac, offside”, a spus Eugen Neagoe, după meci.
Fază incredibilă în Petrolul – FC Argeş 2-1
Centralul Radu Petrescu a luat o decizie incredibilă în meciul Petrolul – Argeş. În minutul 86, la scorul de 1-1, piteştenii au marcat, dar centralul a anulat reuşita, fiind neclar ce a fluierat. În astfel de faze, de obicei, se fluieră fault în atac, dar nu a existat aşa ceva la acea fază.
După golul piteştenilor, anulat inexplicabil de către Radu Petrescu, Petrolul avea să dea lovitura, prin Andres Dumitrescu, ce a înscris în minutul 88 primul lui gol pentru “lupii galbeni”.4
Înaintea acestei etape, argeşenii erau pe 4, cu 43 de puncte. CFR Cluj se află la două lungimi de echipa lui Bogdan Andone, iar FCSB la 3 puncte. Astfel că ardelenii pot trece în faţă în cazul unei victorii cu Hermannstadt, iar campioana o poate egala la puncte pe FC Argeş, în cazul unui succes la Craiova.
- Decizia luată de FCSB, după răbufnirea lui Octavian Popescu. Anunţul lui Mihai Stoica: „S-a alintat”
- „Sunt mari şanse să se joace acolo”. Ultimele detalii despre stadionul pe care se va disputa derby-ul Dinamo – FCSB
- Adrian Mutu l-a pus la zid pe Octavian Popescu: „Mare fotbalist, dar nu-l ajută mintea! Trebuie luat de urechi”
- Două reveniri anunţate la FCSB. Mihai Stoica a oferit toate detaliile: „Cu certitudine”
- Adrian Mutu: „Acceptasem să merg la CFR Cluj”. Motivul pentru care totul a picat: „Soţia mi-a spus asta”
































