Nicușor Bancu a oferit prima reacție după Oțelul – Universitatea Craiova 1-0. Fundașul lui Mirel Rădoi a declarat că echipei sale nu i-a „ieșit nimic”, în cadrul partidei de la Galați.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

La interviul de la finalul partidei din etapa a 10-a, Nicușor Bancu a menționat și că, în opinia sa, egalul ar fi fost rezultatul corect, având în vedere ocaziile oltenilor, din a doua repriză.

Ce a spus Nicușor Bancu după Oțelul – Universitatea Craiova 1-0

„O primă repriză destul de slabă. În a doua ne-am motivat unul pe altul. Meritam cel puțin egalul în această seară, eu zic că am avut multe șasne de a marca. Este un duș rece pe care îl tratăm ca atare. Vine și meciul din Europa.

Nu ne-a ieșit nimic din ce am făcut, au fost mai multe chestii. Așa este când vii aici, o echipă puternică acasă. Noi speram să vină cât mai târziu, noi trebuie să facem mai mult pentru a nu pierde. Și noi puteam să revenim, să egalăm.

Este o presiune, când ești acolo, încerci să rămâi sus. Toată lumea vrea să te bată. Chiar și așa, trebuia să ne ridicăm la nivelul partidei. Este greu să faci față la o echipă care este foarte bună acasă.

Trebuie să ne reunim și să fim din nou o echipă puternică, ceea ce ne-a adus până aici. Grupul a fost atuul nostru, unitatea pe care am avut-o și sperăm să nu mai pierdem de la meciul următor”, a spus Nicușor Bancu, la digisport.ro.