Valentin Țicu, unul dintre jucătorii care au plecat în această perioadă de mercato de la Dinamo, și-a găsit un nou angajament. Fundașul stânga a semnat cu Farul Constanța, echipă care s-a salvat in-extremis de la retrogradare după ce a învins-o la barajul de menținere/promovare pe Chindia Târgoviște la loviturile de departajare.
Dinamo s-a despărțit în această perioadă de mercato de Kennedy Boateng, Jordan Ikoko, Georgi Milanov și de Valentin Țicu, jucători care s-au văzut nevoiți să își găsească noi echipe. Cel din urmă menționat a luat deja decizia legată de viitorul său și va deveni noul fotbalist al Farului, conform fanatik.ro.
Țicu merge la Farul
Țicu se va alătura astfel proiectului lui Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul adus de „marinari” după un sezon dezastruos în care au fost la un pas de retrogradare. Până acum, Farul a mai făcut două mutări și i-a adus pe Tony Njike şi pe Eddy Sylvestre.
Adus în acest sezon de la Petrolul în iarnă, Țicu nu a evoluat foarte mult în tricoul lui Dinamo, adunând doar nouă partide fără să fie titular în niciuna dintre ele. La finalul sezonului, alb-roșiii au decis să nu mai conteze pe serviciile fundașului stânga care a trecut printr-o perioadă dificilă în trecut în materie de accidentări.
În iulie 2024, Țicu a suferit o rupturtă de ligamente încrucișate și o leziune a meniscului la genunchiul stâng, suferind patru operații. În total, jucătorul care a semnat cu Farul a stat pe bară nu mai puțin de 555 de zile.
- Basarab Panduru ştie cine îl poate înlocui pe Marius Baciu la FCSB: „E momentul potrivit”
- Marius Şumudică, mesaj clar pentru Gigi Becali înainte de debutul lui Drăguş: „Atâţia atotştiutori în fotbal!”
- De ce nu a mai ajuns Florin Maxim la FCSB? „Nu pot să plec şi să fiu într-o situaţie penibilă”
- Corvinul Hunedoara schimbă stadionul. Florin Maxim: „Da, sută la sută!”
- Coelho știe punctul vulnerabil al Craiovei în acest sezon: „Trebuie să fim mai eficienți” Ce spune despre duelul cu FCSB
































