Valeriu Răchită, genial după suspendarea lui Mihai Pintilii: „Gigi e în sufragerie! Nu au antrenor care să dea indicaţii”
De Valentin Pîrcălabu
Publicat: 28.02.2023, 12:19
Valeriu Răchită a avut un discurs genial după ce Mihai Pintilii a fost suspendat 4 etape de Comisia de Disciplină. Pintilii va rata, astfel, şi primul meci din playoff.
Mihai Pintilii a primit o sancţiune dură şi nu va putea sta pe bancă în următoarele 4 meciuri. Valeriu Răchită e de părere că nimic nu schimbă la FCSB, în contextul în care Gigi Becali şi-a asumat schimbările la echipă.
Valeriu Răchită, genial după suspendarea lui Mihai Pintilii
Valeriu Răchită a avut un mesaj acid şi pentru Ilie Dumitrescu. Acesta i-a transmis să nu îl mai laude pe Gigi Becali pentru schimbările tactice.
„Suspendarea mi se pare hilară. Deci ai suspendat delegatul echipei, nu mai face schimbările. Coboară din nou Mache pe bancă. Cred că s-a perpetuat această stare de fapt. Sunt antrenori, cum a fost Croitoru, cum a fost Poenaru, care antrenează fără licență. Gigi Becali nu are nevoie, că el antrenează din sufragerie. Pe Pintilii l-a suspendat din delegatul echipei. Ce o să facă la antrenamente? Se duce cineva de la Federație la bază la Berceni să-l vadă dacă face antrenamente?
Pintilii va face echipa în continuare, Gigi va face echipa și schimbările și lucrurile vor fi ca înainte. Nu va mai sta pe bancă, dar el oricum stătea pe bancă și nu avea voie să dea indicații. De ce să te mai duci la licențe? Trebuie să iei C, B, A, apoi Licența Pro. Trebuie foarte mult timp, să te duci și în străinătate să te perfecționezi. La ce mai contează?
De asta și au pierdut puncte pe final de meci, pentru că nu au antrenor să dea indicații. Gigi e în sufragerie. Și l-am văzut pe Ilie Dumitrescu, ‘îl felicit pe Mister din sufragerie’. Băi, Ilie, nu îl mai felicita că așa îi dai apă la moară. Din cauza unuia ca Ilie, ca unul care îl mai ridică în slăvi, el se crede acum Mourinho”, a spus Valeriu Răchită la fanatik.ro.
Mihai Pintilii a fost suspendat 4 etape de Comisia de Disciplină
Mihai Pintilii a fost suspendat 4 etape de Comisia de Disciplină, după se sesizarea făcută de Lucian Burchel. În acest caz, Pintilii nu va putea sta pe bancă nici în prima etapă din playoff. Lovitură de proporţii pentru FCSB! Comisia de Disciplină l-a suspendat 4 etape pe Mihai Pintilii. Acesta este trecut cu funcţia de delegat la FCSB, pentru a putea sta pe bancă.
În acest context, Pintilii nu va sta pe bancă la ultimele 3 meciuri din sezonul regular: cu Petrolul, UTA şi Sepsi. De asemenea, Pintilii nu va putea sta pe bancă nici în prima etapă din playoff. De asemenea, Pintilii a primit şi o amendă de 6.800 de lei. De asemenea, FCSB a primit o amendă de 10.000 de lei.
Directorul Școlii Federale de Antrenori s-a sesizat și a trimis cazul lui Pintilii la Comisia de Disciplină a FRF. Lucian Burchel a trimis la Comisia de Disciplină un raport în care sunt invocate 9 articole din Regulamentul Disciplinar și Statutul Antrenorului.
„Se sancționează gradual, cu penalitate sportivă de la 10.000 la 100.000 lei, la fiecare nouă abatere penalitatea urmând a fi majorată cu 50% față de cea aplicată anterior.
La atingerea pragului maxim, clubul în cauză va fi sancționat cu interzicerea organizării jocurilor pe stadionul propriu de la 1 la 4 jocuri cumulat cu penalitatea de 100.000 lei”, se arată în regulamentul FRF.
- Valeriu Răchită a avut un discurs genial după ce Mihai Pintilii a fost suspendat
- Marele Premiu din Qatar e în AntenaPLAY, în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY