Antrenorul echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, Zeljko Kopic, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Adrian Mazilu (19 ani) va semna un contract cu gruparea bucureşteană după ce va efectua vizita medicală şi a precizat că acesta este exact genul de jucător pe care îl căuta.
“Mazilu efectuează în prezent un control medical şi cred că transferul lui va fi bine în cele din urmă. Cunoaştem totul despre el, despre accidentările lui. Am vorbit deja cu el şi este bucuros să ni se alăture. Mazilu este genul de jucător pe care îl căutam, tânăr, cu mult potenţial. Tot ce am văzut la el înainte de accidentare a fost la cel mai înalt nivel. Acum încă suferă, are unele probleme, dar el reprezintă un proiect de viitor, nu îl transferăm pentru a-l arunca în teren în 3-4-5 zile. Dar am încredere în echipa mea. Sunt sigur că el se va reface complet şi va fi la un nivel mai bun decât cel de dinaintea accidentării. Obiectivul nostru este să aducem jucători de perspectivă pentru a nu schimba lotul în fiecare vară sau iarnă. Eu îmi doresc să construiesc o echipă care să fie competitivă pentru o perioadă mai lungă”, a explicat tehnicianul.
Ce a mai spus Zeljko Kopic, după ce a confirmat transferul lui Adrian Mazilu la Dinamo
În ceea ce priveşte meciul cu FC Hermannstadt de pe teren propriu, Kopic a menţionat că echipa sa trebuie să se ridice la cel mai bun nivel al său pentru a obţine cele trei puncte, notează agerpres.ro.
“Echipa este într-o formă bună. Avem 10 puncte în clasament şi după victoria cu Universitatea Cluj moralul jucătorilor este la un nivel bun. În ceea ce o priveşte pe Hermannstadt, pot să spun că am un mare respect faţă de antrenorul Marius Măldărăşanu şi munca lui. Adversarii noştri au învins Farul în ultima etapă, aşa că în faţa noastră se află un alt meci foarte greu. Va trebui să ne ridicăm la cel mai bun nivel al nostru pentru a obţine încă trei puncte. În continuare nu ne putem baza pe Mărginean şi Perica, ei urmează un program de recuperare separat de restul echipei după accidentare. Şi cred că după pauza provocată de meciurile naţionalei ei vor reveni în lot”, a mai spus antrenorul croat.
Echipa de fotbal Dinamo întâlneşte formaţia FC Hermannstadt, sâmbătă, de la ora 21:30, pe Arena Naţională din Capitală, într-o partidă contând pentru etapa a 8-a a Ligii 1.
Adrian Mazilu s-a întors în România pentru a semna cu Dinamo: “Am venit pentru a câştiga trofee şi a arăta cine sunt”
Adrian Mazilu a revenit în România şi este pregătit să îşi relanseze cariera la Dinamo. Măcinat de accidentări, internaţionalul român de tineret nu a putut demonstra la Brighton, echipă la care a ajuns în ianuarie 2024.
Fostul jucător crescut la Academia Hagi urmează să semneze zilele următoare cu formaţia din Ştefan cel Mare. Andrei Nicolescu anunţase că s-a înţeles cu Mazilu încă din urmă cu câteva zile.
Adrian Mazilu speră acum să îşi relanseze cariera la Dinamo şi vrea să demonstreze că nu a fost o întâmplare transferul său la Brighton:

“Sunt bucuros să fiu aici. M-am întors cu gânduri destul de bune. Am venit să mă pun pe picioare, să arăt cine sunt. Cred că am lipsit o perioadă destul de bună, iar acum mă întorc pentru a reuși să am jocuri.
A fost o perioadă destul de dificilă pentru mine. Am avut niște accidentări. Aveam alte așteptări, dar asta face parte din fotbal. Acum sunt bine și am reușit să trec peste
Nu pot să zic că există un regret. Am tras în fiecare zi la antrenamente ca să-mi revin, dar poate nu mi-a priit mie Anglia. Acum mă întorc acasă și vom vedea ce va fi de acum încolo.
Dinamo este un club foarte mare, un club de tradiție și au niște fani extraordinari. Cred că va fi un ajutor pentru mine pentru a avea jocuri în picioare, pentru a câștiga trofee și a arăta cine sunt”, a declarat Adrian Mazilu, potrivit sport.ro.
- Decizia oficială luată de FCSB în cazul lui Vlad Chiricheș. Becali i-a transmis clar: “Nu mai poate”
- Zeljko Kopic n-a ținut cont de orgolii. Antrenorul a numit jucătorul din Liga 1 pe care l-ar transfera la Dinamo
- Gigi Becali scapă de plata a peste 100.000 de euro. Patronul de la FCSB, ajutor de la FIFA
- Neluțu Varga pune la cale o revenire spectaculoasă la CFR. Pe cine vrea să aducă președinte în locul lui Balaj
- Reacția halucinantă a lui Gigi Becali când a aflat de accidentarea lui Valentin Crețu: “Eh, nu are nimic”