Luis Enrique, plin de încredere înainte de PSG – Bayern Munchen: „Nicio echipă nu este mai puternică decât noi”

Alex Masgras Publicat: 27 aprilie 2026, 17:17

Comentarii
Luis Enrique, plin de încredere înainte de PSG – Bayern Munchen: „Nicio echipă nu este mai puternică decât noi

Luis Enrique, în timpul unei conferinţe de presă / Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

„Nicio echipă nu este mai puternică” decât Paris Saint-Germain, a declarat luni antrenorul formaţiei pariziene, Luis Enrique, în ajunul meciului cu Bayern Munchen, de pe Parc des Princes, semifinala tur a Ligii Campionilor la fotbal, relatează AFP.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

PSG şi Bayern „sunt cele mai bune echipe din Europa, chiar dacă Arsenal a avut şi ea un sezon excelent”, a afirmat Luis Enrique, într-o conferinţă de presă. „În ceea ce priveşte constanţa, Bayern stă puţin mai bine ca noi. Dar în ceea ce priveşte ceea ce arătăm, nu există o echipă mai puternică decât noi. După ce am ratat Top 8 (la finalul fazei principale a competiţiei – n. r.), am spus deja că nu există o echipă mai puternică decât noi”, a adăugat tehnicianul deţinătoarei Ligii Campionilor.

Luis Enrique, plin de încredere înainte de PSG – Bayern Munchen: „Nu trebuie să motivezi, dimpotrivă, să calmezi”

„Toţi antrenorii îşi doresc să ajungă la sprintul final al sezonului în cele mai bune condiţii. Toţi jucătorii sunt pregătiţi, este magia Ligii Campionilor, care le dă jucătorilor o energie specială. Toţi vor să fie acolo. Restul depinde de multe lucruri, nu este vorba de întâmplare”, a spus Luis Enrique.

Faptul că PSG a atins pentru al treilea an consecutiv semifinalele Ligii Campionilor „este o adevărată plăcere şi este meritat”, a subliniat spaniolul. „Îmi amintesc de prima semifinală împotriva lui Dortmund: am lovit bara de şase ori, dar Dortmund a câştigat ambele meciuri (în 2024 – n. r.). Dar trebuie să fii ambiţios ca să fii aici, şi cred că asta suntem. Vrem să mergem puţin mai departe.”

Întrebat care a fost discursul său înaintea meciului cu Bayern, Luis Enrique a răspuns: „Nu trebuie să motivezi, dimpotrivă, să calmezi. Este un echilibru.”

Reclamă
Reclamă

„Toată lumea este pregătită şi voi proceda ca de obicei pentru a alege. Dar atenţie, vom avea nevoie de toţi jucătorii disponibili şi, în acest sens, cred că suntem pregătiţi”, a afirmat antrenorul.

Întrebat cum vor juca Achraf Hakimi şi Nuno Mendes în faţa unor adversari ca Luis Diaz şi Michael Olise, el a spus: „Credeţi că ne-am schimbat în Liga Campionilor apărându-ne? Nu, ei vor trebui să se apere, şi foarte bine, pentru că Bayern este puternică. Dar noi trebuie să atacăm mai mult decât să apărăm. Vrem să câştigăm acest prim meci şi să-l câştigăm şi pe al doilea, indiferent de rezultatul primului.”

Luis Enrique a comentat faptul că Marquinhos joacă puţin în acest sezon în Ligue 1, dar este folosit de fiecare dată în Liga Campionilor. „Avem nevoie de toţi jucătorii pentru a încerca să fim competitivi în ambele competiţii. Trebuie să gestionăm timpul de joc. Când luăm astfel de decizii, înseamnă că am verificat fiecare caz. El este foarte important pentru noi, este căpitanul nostru, iar căutarea celei mai bune versiuni a lui în cele mai importante meciuri este evidentă atât pentru noi, cât şi pentru el”, a spus tehnicianul.

Reclamă

PSG şi Bayern Munchen se întâlnesc marţi seară în prima manşă a semifinalelor UEFA Champions League. Bavarezii nu îl vor avea pe banca tehnică pe antrenorul Vincent Kompany, suspendat.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va ajunge Dan Petrescu antrenorul FCSB în era "Gigi Becali"?
Loading ... Loading ...
Citește și:
9:11

Gigi Becali l-a comparat pe Denis Drăguş cu Adrian Mutu şi a izbucnit în râs: „E posibil să fie aşa”

9:02

O echipă din Liga 1 riscă să rămână fără stadion: „Vă rugăm să vă rezolvați problema! Altfel…”

8:54

Marius Lăcătuș a numit marele minus al FCSB-ului, înaintea derby-ului cu Universitatea Craiova: „Nu se pot prezenta așa”

8:38

„Cine are nevoie de Madring?” Adrian Georgescu, după prima cursă de pe circuitul din capitala Spaniei

8:37

Pe cine a dat vina Adrian Mutu, după ce Octavian Popescu ar fi inhalat gaz ilariant și ar fi ajuns la „Obregia”

8:26

„Problema mi se pare evidentă!” Mourinho nu s-a mai putut abține după un nou meci de infarct pentru Real Madrid

1 Chivu n-a mai rezistat după nebunia cu 8 goluri în fața lui Udinese: „Dacă nu o spun, înseamnă că nu sunt antrenor!” 2 Reacția demențială a lui Gasperini când a aflat că Udinese are 2-0 cu Inter! A spus doar trei cuvinte 3 Încă o lovitură dată de maghiari: al 5-lea jucător din Ungaria care semnează cu Liverpool 4 Andrei Rațiu, direct în istorie! Performanța stabilită la partida dintre Rayo Vallecano și Espanyol 5 Au bătut palma! Dinamo a luat decizia şi a semnat contractul, după ce a ajuns pe primul loc 6 Gigi Becali a spus condiţiile ca Edi Iordănescu să vină la FCSB, după care a ofertat un alt antrenor în direct
Citește și