Răzvan Sava este unul dintre stranerii convocați de Mircea Lucescu pentru partidele din luna octombrie, cu Moldova (amical), respectiv Austria, meci din cadrul preliminariilor pentru Campionatul Mondial de anul viitor.
Portarul român a fost titular duminică în disputa dintre Udinese și Cagliari, din cadrul etapei cu numărul 6 din Serie A. Echipa sa a ajuns la trei jocuri consecutive fără victorie.
Răzvan Sava, integralist în Udinese – Cagliari 1-1
Răzvan Sava a bifat duminică al cincilea meci consecutiv ca titular în poarta italienilor de Udinese. Portarul s-a aflat între buturi în disputa de pe teren propriu, jucată în compania celor de la Cagliari.
Convocat de Mircea Lucescu pentru dubla cu Moldova și Austria, acesta a primit gol în minutul 25, de la Gennaro Borrelli. Scorul final al partidei a fost 1-1, pentru gazde reușind să marcheze Christian Kabasele.
Sava a avut două intervenții importante pe parcursul celor 90 de minute, iar cei de la Sofa Score au notat prestația sa cu 6.4, cea mai mică notă din echipa gazdelor.
- Luka Modric semnează noul contract. Salariu de 3.5 milioane de euro la 40 de ani
- Golul de 30 de milioane de euro de la Mondial care l-a făcut fericit pe Cristi Chivu. Anunțul italienilor
- Chivu și-a stabilit ținta numărul 1 din mercato! Inter îl vrea pe fostul coleg al lui Drăgușin
- Radu Drăgușin, entuziasmat după ce a semnat cu Fiorentina: „A fost o alegere foarte ușoară”. Cine l-a convins
- Inter îi face toate poftele lui Chivu! I-au adus jucătorul mult dorit: „Abia aștept să-l văd pe teren!”

































