Cristi Chivu a avut un sezon de vis la Inter, reușind să cucerească titlul și Cupa Italiei alături de formația pentru care a scris istorie și din postura de jucător.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Acum, conducerea i-a pus pe masă un contract cu un salariu dublat, iar presa din Italia a publicat imagini cu tehnicianul român, care ar fi sosit la o întâlnire cu oficialii clubului.

UPDATE: Cristi Chivu a plecat de la ședința cu oficialii Interului

Nu mai puțin de patru ore a durat ședința pe care Cristi Chivu a avut-o cu oficialii Interului, iar presa din Italia a dezvăluit că cele două părți au bătut cel mai probabil palma pentru un nou contract.

Salariul lui Cristi Chivu va urca de la două milioane de euro la patru milioane de euro, anunțul oficial urmând să fie făcut curând de către campioana Italiei.

Cristi Chivu își va prelungi contractul cu Inter

Cristi Chivu a impresionat la primul său sezon pe banca celor de la Inter, câștigând eventul cu „colosul” din Serie A. Mai mult decât atât, conducerea a fost atât de încântată de parcursul său, încât au decis să îi prelungească contractul.

Chiar dacă el semnase un angajament valabil până în vara anului 2027, Chivu va semna un alt acord cu Inter, unde, evident, va avea parte și de un salariu mult mai mare.

Dacă până acum încasa două milioane de euro pe an la Inter, odată cu semnarea noului contract, Cristi va primi aproximativ patru milioane de euro pe sezon.