Cristi Chivu, antrenorul lui Inter, trebuie să îş facă jucătorii să treacă peste dezamăgirea trăită la mijlocul săptămânii, atunci când Bodo/Glimt a eliminat liderul din Serie A, în play-off-ul pentru optimile de finală UEFA Champions League.
Inter are acum 10 puncte avans în Serie A şi este calificată în semifinalele Cupei Italiei, unde o va întâlni pe Como, în dublă manşă. Dezamăgirea din Champions League poate fi uitată rapid, dacă nerazzurrii vor continua rezultatele bune pe plan intern.
Cristi Chivu, sfat de la un fost campion mondial: “N-are sens să se mai gândească la Champions League”
Alessandro Altobelli, fost campion cu Inter şi campion mondial cu Italia, consideră că Inter nu trebuie să se mai gândească la dezamăgirea din Champions League şi să se concentreze pe cupă şi campionat. O dublă la primul său sezon pe banca lui Inter ar fi un lucru incredibil pentru român, crede Altobelli:
“Diferența de 10 puncte va fi foarte greu de recuperat pentru Milan. Inter a dovedit de luni bune că este cea mai puternică echipă din campionat. Este echipa care joacă mai bine, care are mai multe idei și mulți jucători de valoare care pot veni de pe bancă. Ar fi o dublă incredibilă dacă ar câștiga titlul și Cupa Italiei.
Dezamăgirea cauzată de eliminarea din Champions League cred că a fost deja depășită. Inter este genul de echipă care știe să depășească astfel de momente. N-are sens să se mai gândească la acest lucru. Inter trebuie să câștige titlul și Cupa Italiei. În Champions League, competiția este total diferită”, a declarat Alessandro Altobelli, potrivit Gazzetta dello Sport.
Inter joacă sâmbătă seară, pe teren propriu, contra echipei lui Dan Şucu, Genoa. Săptămâna viitoare va avea loc manşa tur a semifinalei Coppa Italia, pe terenul lui Como, după care va avea loc derby-ul cu AC Milan.
- Veste importantă pentru Cristi Chivu la Inter. Ce decizie a luat Hakan Calhanoglu în privința viitorului lui
- Rafa Benitez, uimit de cum a scos-o Cristi Chivu pe Inter dintr-o situaţie extremă: “Să nu uităm asta!”
- “Așa a câștigat Inter”. Cristi Chivu n-a fost iertat de italieni deși s-a apropiat și mai mult de titlu
- Răsturnare de situaţie! Cristi Chivu primeşte o lovitură dură la Inter: “99% se face”
- Faza care nu s-a văzut la Como – Inter. Chivu a „explodat” pe bancă, Fabregas a sărit și el: „Calmează-te”
































