”Străbunicul” lui David Popovici a câștigat proba de ”iuțeală” la... 17 ani!!!

Nu, imaginea nu-i greșită! În cadrul ”Societății Centrale Române de Arme, Gimnastică și Dare la semn”, apare și ”Școala de Înot” din București

Într-una dintre primele întreceri de înot disputate la București, elevul Nicolae Șerbănescu, de 17 ani, a cucerit proba de ”iuțeală”, fiind un fel de ”străbunic” al lui David Popovici

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

În ”Cronica Hotinului” (1769) se vorbește despre înotul ”iepurește” la români, una dintre primele ”atestări” documentare ale acestui sport, chiar dacă nu se desfășura în cadru organizat. Pe la 1820, la Arad, pe malurile Mureșului, funcționa o baie publică ce avea și o ”școală de înot”, iar Gheorghe Asachi, referent al instituțiilor de învățământ din Moldova, introduce în programul școlar al faimoasei Academii Mihăilene din Iași, ca materii obligatorii, exercițiile de gimnastică, de scrimă, precum și înotul. Imediat după, tot la Arad, apare cartea ”Maestrului de înot arădean” (1845) și tot aici se naște și primul bazin natural pe malul Mureșului (1850).

Chiar și Mihai Eminescu se descurca bine la înot. Aproape de Blaj e locul unde Târnava Mare se rostologește în cea Mică, înainte de a se uni cu Mureșul. Balta de la Ipotești, ori Prutul de la Cernăuți, făcuseră din viitorul poet un bun înotător, cu ”voluptăți tritonice”, după cum scria George Călinescu. În ”Eminescu la Blaj” (pag. 71-74, 1904), Ștefan Cacoveanu notează: ”El (n.r. – Eminescu) făcea tot felul de isteții nautice, intrând în apă într-un loc și ieșind târziu unde nici nu te așteptai, spre admirația chiar și a celor mai buni înotători din Blaj. Erau mulți înotători buni în Blaj, dar cu Eminescu niciunul nu se putea ținea”.

1880, se inaugurează bazinul ”Școlii de înot”

Pe 5 mai 1862, ia ființă prima societate de tir, la nivel național, denumită “Societatea Română de arme și dare la semn” având sediul stabilit la București, iar la numai un an de la înființarea ei, “Societatea Română de arme și dare la semn” avea un număr de 120 de membri, dintre care cinci de onoare. Pe 9 septembrie 1865, prin înaltul Decret Domnesc nr.1147, publicat în Monitorul Oficial nr.200 din 11/23 septembrie, sunt aprobate și recunoscute oficial statutele Societății Române de arme și dare la semn.

În urma acestui decret, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza donează societății din terenul Mânăstirii Radu – Vodă – teren trecut în patrimoniul statului – o suprafață de 47.514 mp , pentru a-l folosi drept poligon de tir cu condiția ca acest teren să nu fie înstrăinat. Terenul donat s-a adăugat la cel pe care societatea îl avea deja în folosință și care era poziționat în zona Clubului Progresul (Cotroceni), unde până în anul 1900 se efectuau doar trageri cu arme de glonț – carabină și pistol – urmând ca mai apoi să se organizeze și trageri cu arme de vânătoare.

Reclamă

1880 e un an important în istoria înotului nostru, pentru că atunci se deschide, la București, bazinul și școala de specialitate a societății ”Tirul”. Era ”căptușit” cu lemn, cu dimensiunile de 30/15 metri. Primul concurs cu premii are loc opt ani mai târziu, când, în cadrul Serbprii Anuale are loc un concurs de înot.

Ceea ce trebuie să reținem este că la 1905, tot la serbările de la ”Tirul”, au loc două probe: înotul sub apă și înotul de ”iuțeală”. Prima este câștigată de M. Herdan, iar cea de-a doua, de elevul Nicolae Șerbănescu, de 17 ani, forțând puțin, un ”străbunic” de-al lui David Popovici, mai ales că el avea tot 17 ani. Deși nu se poate vorbi, încă, despre înot ca despre un sport (nu s-au păstrat timpii, ci doar numele câștigătorului) pașii făcuți sunt de uriaș! În 1912 se constituie ”Comisiunea de natație” din cadrul Federațiunii Societăților Sportive din România și lucrurile prind a se mișca…