Perechea română formată din Bernadette Szocs și Eliza Samara s-au calificat miercuri dimineața în sferturile de finală ale turneului China Smash 2025. Cele două au trecut de Prithika Pavade (Franța) și Adriana Diaz (Puerto Rico).
“Tricolorele” s-au impus cu 3-1, la capătul unui meci care a durat aproximativ 28 de minute.
Abonații AntenaPLAY pot vedea meciurile românilor de la China Smash aici
Szocs și Samara, victorie în primul meci de la dublu
Szocs și Samara au intrat acum în competiția de dublu feminin, după ce au beneficiat de un prim tur liber din postura de capi de serie. Favoritele cu numărul 7 n-au început bine însă partida din optimi și au cedat primul set contra perechii Pavade/Diaz, scor 6-11.
Româncele au reușit să se monteze și au revenit în joc, egalând situația după un set secund câștigat cu 11-6. Următoarele două acte au fost și mai echilibrate, însă au fost trecute în cont tot de Szocs și Samara, ambele finalizate cu 11-9.
Astfel, Bernadette Szocs și Eliza Samara își continuă drumul în proba de dublu feminin, după ce ambele au fost eliminate în ultimele zile de pe tabloul de simplu. În sferturile de finală, favoritele 7 vor da peste câștigătoarele meciului dintre perechea Chen/Qian (capi de serie 4) și Wang Yidi/Zhang.
- Bernadette Szocs – Yu-Jhun Li 0-3. Bernie e OUT de la China Smash 2025
- Victoria carierei pentru Eduard Ionescu, 3-1 cu Alexis Lebrun! Eşec dramatic pentru Eliza Samara, la China Smash 2025
- Bernadette Szocs, serie de 5 puncte la rând în finalul meciului cu Yuan Wan! Nu i-a dat nicio şansă nemţoaicei
- Bernadette Szocs – Yuan Wan 3-0. Victorie clară pentru româncă la simplu. La dublu mixt a părăsit turneul
- 7 români iau startul la China Smash 2025, super-turneul transmis exclusiv în AntenaPLAY (25 septembrie – 5 octombrie)