Sorana Cîrstea (36 ani) s-a retras din proba feminină de dublu a turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, în care trebuia să joace alături de rusoaica Ana Kalinskaia, potrivit site-ului oficial al competiţiei.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Cîrstea şi Kalinskaia urmau să joace joi cu franţuzoaicele Fiona Ferro/Diane Parry.

Sorana Cîrstea s-a retras din proba de dublu de la Roland Garros

Anterior, Gabriela Ruse a renunţat şi ea la proba de dublu, în care o avea ca parteneră pe ucraineanca Marta Kostiuk. Ele au fi trebuit să joace în primul tur împotriva favoritelor numărul trei, Elise Mertens (Belgia)/Shuai Zhang (China).

Cîrstea va juca vineri în turul al treilea la simplu, contra argentiniencei Solana Sierra. Meciul este al doilea de pe terenul 14 din complexul de la Paris, urmând să se dispute în jurul orei 14:00.

Performanța reușită de Sorana Cîrstea la Roland Garros

Sorana Cîrstea (36 de ani) e în turul 3 de la Roland Garros şi a ajuns acolo după o victorie scurtă, 6-3, 6-0 cu Eva Lys, în urma unui meci ce a durat un pic peste o oră.

Pentru Sorana, locul 18 mondial, aceasta este prima oară după 17 ani în care câştigă un set la zero, la Roland Garros, pe tabloul principal. Ultima oară când reuşea această performanţă era în 2009, atunci când îi administra un bagel Jelenei Jankovic, pe care o învingea în optimi, 3-6, 6-0, 9-7.

“Sori” era atunci învinsă în sferturile de finală de Sam Stosur, 1-6, 3-6, aceea fiind cea mai bună peformanţă a carierei ei la Roland Garros.