Tatăl lui Novak Djokovic pune presiune pe organizatorii Australian Open: „Dacă decid să nu-l lase să intre, trebuie să-şi asume decizia lor.”
De Antena Sport
Publicat: 22.12.2021, 16:52
Tatăl lui Novak Djokovic pune presiune pe organizatorii de la Australian Open şi le cere să îl primească pe fiul său la turneu.
Tatăl lui Novak Djokovic pune presiune pe organizatorii Australian Open
„Trebuie să decidă dacă îl vor lăsa pe Novak să intre. Dacă decid să nu-l lase să intre, trebuie să-şi asume decizia lor. A câştigat Australian Open de nouă ori, acum vrea să joace, dar trebuie să îi permită să facă asta. Novak va face ceea ce crede că este mai bine pentru el, nimeni nu-i va influenţa opinia„, a declarat Srdjan Djokovic pentru un post de televiziune sârb, conform news.ro.
Participarea lui Novak Djokovic la primul Grand Slam al anului este încă sub semnul întrebării, deşi liderul ATP, care nu precizat dacă este vaccinat sau nu, este înscris la Australian Open, dar şi la Cupa ATP de la Sydney, prima competiţie masculină din 2022. Condiţia organizatorilor pentru a participa la turneele din Australia este ca jucătorii să fie vaccinaţi sau să beneficieze de o scutire medicală. Cunoscut ca un „antivaccinist”, sârbul nu s-ar încadra în niciuna dintre cele două condiţii.
Novak Djokovic riscă să nu participe la Australian Open 2021
„Dacă Novak vine, va fi vaccinat sau va avea o scutire medicală”, a spus directorul turneului şi al federaţiei australiene, Craig Tiley, potrivit BBC.
Tiley a adăugat că „unui mic procent” dintre jucătorii şi membrii staff-urilor nevaccinaţi i se va acorda scutire medicală. El a spus că nu cunoştea niciun jucător care a informat organizatorii că are nevoie de o scutire.
Tennis Australia a menţionat că solicitările pentru o scutire vor fi examinate iniţial de un grup independent de medici din domeniile imunologiei, bolilor infecţioase şi medicinii generale.
Aplicaţiile care îndeplinesc criteriile naţionale stabilite de Grupul Tehnic Consultativ Australian pentru Imunizare (ATAGI) vor fi supuse unei a doua analize, ce va fi efectuată de un grup de experţi medicali desemnat de guvern, Comitetul Independent de Examinare a Excepţiilor Medicale.
Printre motivele excepţiilor medicale se numără un „eveniment advers grav atribuit unei prime doze de vaccin aprobat”. Un eveniment este considerat grav dacă a dus la spitalizare sau a dus la o invaliditate/incapacitate semnificativă.
La categoria „scutiţi” de vaccinare intră şi cei care au fost infectaţi cu virsul Sars-CoV-2 după 31 iulie 2021. Scutirea medicală trebuia solicitată până la 10 decembrie, cel târziu.
Australian Open va avea loc între 17 şi 30 ianuarie 2022.
Novak Djokovic apare pe lista jucătorilor înscrişi la Australian Open 2022
Liderul ATP, Novak Djokovic, figurează pe lista jucătorilor înscrişi la Australian Open, primul Grand Slam al anului 2022, deşi nu este cunoscut încă dacă este vaccinat.
Novak Djokovic a lăsat să planeze îndoiala cu privire la participarea lui la Australian Open, refuzând să spună dacă este vaccinat, condiţie impusă pentru intrarea în ţara de la Antipozi. El este anunţat şi ca membru al echipei Serbiei pentru ATP Cup, prima competiţie a anului viitor, programată la Sydney.
Prezenţa lui pe lista tenismenilor înscrişi nu garantează sută la sută participarea la competiţii, el putând să se retragă ulterior.
Novak Djokovic a refuzat constant să spună dacă s-a vaccinat sau nu. Primul Grand Slam al anului, Australian Open, are loc în ianuarie, iar condiţia pentru a putea participa este ca sportivii să fie vaccinaţi.
„Înţeleg că vreţi răspunsuri de la mine şi să aflaţi unde şi cum voi începe sezonul, dar vom vedea ce ne rezervă viitorul. Nu pot da o dată, dar cum Openul Australiei vine curând, veţi afla ce voi face„, a spus Djokovic.
- Novak Djokovic riscă să nu participe la Australian Open
- Tatăl sârbului pune presiune pe organizatori
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY