Momente incredibile la Miami Open! Victoria Azarenka a plecat de pe teren în timpul meciului cu Linda Fruhvirtova, la scorul de 6-2, 3-0. Tânăra de 16 ani a obţinut o calificare uluitoare!
De Dragoș Vasile
Publicat: 27.03.2022, 22:51
Victoria Azarenka (32 ani, 16 WTA) a fost protagonista unui moment incredibil în timpul meciului cu Linda Fruhvirtova (16 ani, 279 WTA) de la Miami Open. Sportiva din Belarus a părăsit terenul în timpul duelului, după 47 de minute, şi a anunţat că abandonează.
Victoria Azarenka a uimit lumea tenisului. Sportiva a decis să abandoneze pur şi simplu în timpul meciului cu Linda Fruhvirtova. Fără să ceară time-out medical, aceasta şi-a luat echipamentul şi a anunţat decizia. Fanii au răbufnit după ce au văzut momentul.
Victoria Azarenka a părăsit terenul la Miami Open
„Ar trebui interzisă în circuit. Să nu strângi mâna unei copile de 16 ani, din frustrare că te umilește” sau „Am fost atent, dar nu am văzut să fi schimbat vreo vorbă cu Linda. Lipsă totală de sportivitate”, au fost doar câteva dintre comentariile fanilor.
În urma succesului, Linda Fruhvirtova a devenit cea mai tânără jucătoarea care se califică în optimi, din ultimii 18 ani. Înainte să joace cu Azarenka, nu mai întâlnise niciodată o jucătoare din top 20 WTA. Donka Kovinic şi Elise Mertens se numără printre adversarele pe care le-a eliminat tânăra jucătoare.
În turul următor, Linda Fruhvirtova se va duela cu a 6-a jucătoare a lumii. O va avea adversară pe Paula Badosa, cap de serie numărul 5, care a trecut în două seturi de Yulia Putintseva, scor 6-3, 6-2.
Sorana Cîrstea, eliminare uluitoare de la Miami Open
Sorana Cîrstea – Shuai Zhang 1-6, 1-6. „Sori” a fost eliminată de la Miami Open după numai un meci jucat. Românca a fost de nerecunoscut şi a rezistat pe teren numai 53 de minute. A fost o confruntare de coşmar pentru ocupanta locului 27 WTA.
În vârstă de 31 de ani, Sorana era într-o creştere evidentă de formă şi reuşise să ajungă până în optimile de finală de la Indian Wells. A pierdut totuşi cu Simona Halep, scor 1-6, 6-4, în duelul care o putea ajuta să devină cea mai bine clasată jucătoare din România.
Înfrângerea cu Simona a părut să o fi scos din ritm pe Cîrstea, care a avut o evoluţie modestă la Miami. Zhang a dominat-o copios şi s-a impus la capătul a două seturi identice. „Sori” a avut un procentaj de 40% la punctele câştigate pe primul serviciu şi de 30% pe al doilea.
Sorana avea amintiri neplăcute din Statele Unite. Din luna august a anului trecut nu mai suferise o astfel de înfrângere. Pierdea atunci, la Cincinnati, în faţa elveţiencei Jil Teichmann. Tot două game-uri reuşea să îşi treacă în cont şi pierdea cu 2-6, 0-6.
- Victoria Azarenka a plecat de pe teren în timpul meciului cu Linda Fruhvirtova, la scorul de 6-2, 3-0
- Tânăra de 16 ani a obţinut o calificare uluitoare
- Panaitolikos - PAOK e duminică, de la ora 17:00, exclusiv în AntenaPLAY
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY