Închide meniul
Video

EXCLUSIV | Maftei se întrece cu Daniel Niculae pentru semimaraton. "Merg la alergare aproape zilnic, cu declarația la mine"

Antena Sport Publicat: 29 aprilie 2020, 18:04

Comentarii

Îl are alături pe Daniel Niculae. Amândoi au contribuit la ultimul titlu câștigat de giuleșteni, în 2003.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Vasile Maftei se întrece cu Daniel Niculae

"Merg la alergare aproape zilnic, cu declarația după mine. Am alergat 21 de kilometri, semimaratonul. 21, de vreo câteva ori cu Nico, că alergăm împreună. Este una dintre provocările noastre. Acesta e target-ul meu în momentul de față, să ajung să alerg un maraton. Sunt fanul alergării, am fost și ca jucător", a reacționat Maftei pentru AntenaSport.

Fiecare cursă e un pariu pentru fostul rapidist.

"Sincer, mi-ar fi plăcut ciclismul, dar este foarte greu la noi. Am vrut să văd cum este să particip la un sport individual. Că nu te ajută nimeni.

Când dai de greu, să vedem dacă te mai ajută cineva. Te ajuți doar tu, dacă poți sau nu. Așa, la fotbal, e mai usor. Când nu poți tu, te ajută ceilalți. Aici e mai greu!" a continuat fostul fundaș.

Reclamă
Reclamă

Maftei e secundul lui Bogdan Andone la Astra. Clubul are probleme financiare.

"Nu ne-am antrenat, avem restanțe financiare. Și noi și jucătorii"

Fanii îl cheamă pe Maftei înapoi la Rapid.

"Este clar că n-am cum să mai ajung vreodată să mai lucrez la Rapid, în condițiile actuale. Vorbesc de actuala conducere. În timp, e clar că mi-aș dori să antrenez Rapidul", a declarat Maftei.
 

Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va câştiga Cristi Chivu titlul în Serie A cu Inter în acest sezon?
Loading ... Loading ...
Citește și:
17:09
Massimiliano Allegri a expus motivele pentru care l-a inclus pe Matteo Duţu în lotul Milanului
17:05
VideoAntena Sport Update. Cele mai tari ştiri ale zilei de 17 decembrie
17:01
Giovanni Becali, nou mesaj despre plecarea lui Darius Olaru de la FCSB. Anunțul făcut după replica jucătorului
16:40
Iuliana Demetrescu, la centrul unui meci de top din Champions League
16:38
Răzvan Marin abia așteaptă duelul cu Universitatea Craiova: „Voi întâlni mulți prieteni, dar îmi doresc să câștig”
16:22
Noua țintă a lui Gigi Becali. Presa din străinătate a aflat totul: „E urmărit de FCSB”
1 Anunţul făcut de UEFA despre Ștefan Târnovanu. Ce lovitură pentru portarul FCSB-ului 2 FotoCine este marea dragoste a lui Mircea Lucescu. Anunţul făcut de Neli Lucescu după 58 de ani de căsnicie 3 “Ştiu din interior”. Reacţie categorică după ce Dennis Politic a fost din nou “uitat” pe bancă la FCSB 4 FotoNoi imagini cu stadionul din România, de 117.000.000 de euro! Ce echipă va juca aici din 2028 5 Ultimele veşti despre Cornel Dinu după ce a părăsit spitalul. Mircea Lucescu şi Ionuţ Lupescu, aproape de el 6 Doliu în lumea fotbalului din România! Leontin Chiorpec a murit în accident
Citește și