Sabrina Voinea (18 ani) a fost numită de specialiştii de la The Medal Count „cea mai ghinionistă gimnastă din istorie”, după ce a ratat incredibil o medalie la Campionatul Mondial de Gimnastică din Indonezia.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Sportiva noastră a terminat pe locul 4 în finala de la sol, având aceeaşi notă cu cea care a prins medalia de bronz, Abigail Martin, care a avut însă o notă de execuţie mai mari, 7.666, faţă de 7.566.

Sabrina Voinea, „cea mai ghinionistă gimnastă din istorie”

După încă o mare dezamăgire în carieră, Sabrina Voinea a intrat, din păcate pentru ea, în istoria gimnasticii. Ea a devenit prima sportivă care s-a clasat în trei rânduri pe locul 4 la Mondiale sau Jocurile Olimpice, fără să cucerească vreo medalie în carieră.

Ea a mai păţit aşa ceva la Jocurile Olimpice de la Paris şi la Campionatul Mondial din 2023, de fiecare dată la sol.

În momentul în care a văzut pe ce loc intermediar se află, Sabrina s-a uitat spre mama ei şi a exclamat: “Pe 4? De ce?“, s-a putut citi pe buzele gimnastei noastre.

Sabrina Maneca-Voinea s-a clasat, sâmbătă, pe locul 4, iar Denisa Golgotă pe locul 7, în finală la sol, la CM din Indonezia. România a încheiat fără medalie.

La CM din Indonezia, aflat la ediţia a 53-a, România a fost reprezentată doar în competiţia feminină, însă Anamaria Mihăescu şi Ella Oprea Creţu nu au trecut de calificări.

România a obţinut ultimele medalii la Campionatul Mondial în urmă cu 10 ani, prin Marian Drăgulescu (argint la sărituri) şi Larisa Iordache (bronz la individual-compus), la CM de la Glasgow.