Ion Ţiriac a ştiut mereu să facă bani şi după ce s-a retras din lumea sportului. În prezent, aflat printre cei mai bogaţi români, omul de afaceri pregătește terenul pentru cel mai amplu proiect imobiliar al său. În Bucureşti, pe Bulevardul Expoziției, Ţiriac a început demersurile de demolare a actualelor reprezentanțe Țiriac Auto. Planul vizează transformarea unei suprafețe de aproape șapte hectare într-un complex urban modern, cu locuințe, birouri, un mall și un hotel. Investiția va fi şi ea una pe măsură, estimată la sute de milioane de euro.
Construcţia se va întinde pe o suprafaţă de aproximativ 7 hectare și se va afla amplasată în vecinătatea centrului expozițional Romexpo. Proiectul cuprinde 27 de tronsoane de clădiri de până la 20 de etaje cu locuințe, birouri, un mall și un hotel. „În momentul de față, s-au depus documentele de obținere a autorizației de demolare. Este o opțiunie, însă nu avem planuri, la modul realist, de a demola sau de a face altceva. Nu avem un proiect pentru următorii 3-4 ani pentru Expoziției. În plus, autorizațiile de demolare nu au un termen de expirare. Momentan, concentrarea Țiriac Imobiliare va fi pe Timișoara și, probabil, Brașov“, au transmis, pentru Profit.ro, reprezentanții Țiriac Holding.
Ce avere a strâns Ion Ţiriac până la 86 de ani
Cunoscut pentru cariera sa în tenis, Ion Ţiriac a reuşit să strângă până la vârsta de 86 de ani o avere netă uluitoare: 2,1 miliarde de dolari, potrivit publicaţiei Forbes. Astfel, el şi-a adjudecat titlul de cel mai bogat om care reprezintă România; pe locul următor se află Dragoș Pavăl, cu o avere de 2 miliarde de dolari, după care vine Daniel Dines, cu o avere de 1,4 miliarde de dolari.
Ion Ţiriac, 750.000 de euro din pensii
Ion Ţiriac a ajuns să încaseze de la stat 12.000 de lei pe lună după ce a fost timp de 20 de ani ofiţer în Ministerul de Interne şi a ieşit la pensie cu grad de colonel. Mai mult, magnatul a fost vizibil ruşinat atunci când, din postura sa de miliardar, a fost întrebat ce pensie are. “Nici nu ştiu ce pensie am”, a dezvăluit omul de afaceri ajuns la 85 de ani.
- XBRAKER, la SuperFAZE: „Golul lui Hagi cu Columbia, primul meu contact cu echipa națională!”
- Cine este bărbatul alături de care Simona Halep se afișează în Cluj. E putred de bogat
- Ladislau Boloni a plâns la lansarea filmului său. Imagini emoţionante
- XBRAKER, diseară după Asia Express, la SuperFAZE! Idolul puștilor de pe YouTube, față în față cu Răducioiu
- Royston Drenthe a suferit un accident vascular cerebral