Închide meniul

Max, ca vântul și ca gândul. Analiza lui Adrian Georgescu

Adrian Georgescu Publicat: 22 septembrie 2025, 8:00 / Actualizat: 22 septembrie 2025, 10:22

Comentarii
Max, ca vântul și ca gândul. Analiza lui Adrian Georgescu

Profimedia

Ca vântul și ca gândul. Încheiam articolul de prezentare a pistei din Baku scriind că ”sâmbătă e posibil ca rafalele de vânt să atingă 65 kilometri pe oră”. Așa s-a și întâmplat: vântul și în general condițiile meteo au transformat sesiunea de calificări într-o partidă de poker. Influența acestor factori a fost cu atât mai pregnantă cu cât în ziua anterioară, nu avuseseră variații importante.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Vântul și ploaia, factori de haos

Pe un traseu urban, foarte aproape de malul Mării Caspice, pe partea virajată vântul e direcționat de fațadele clădirii și forța lui se intensifică. De asemenea, își schimbă foarte des direcția în pasajele deschise. Și nu a fost doar vântul. Parcă toți parametrii climatici s-au înțeles să varieze. În Q1, a plouat ușor, apoi a ieșit soarele. Apoi, în Q3, iar a început o ploaie ușoară. În total, steagul roșu a fluturat de șase ori în timpul celor trei sesiuni de calificare. Au suferit accidente Albon, Hulkenberg, Colapinto, Bearman, Leclerc și Piastri, dar nimeni nu a fost cu adevărat ocolit de probleme.

Mașinile acestea obțin o bună parte din aderență din felul în care curentul de aer parcurge elementele aerodinamice și conferă apăsare la sol. Când vântul e zburdalnic, își schimbă direcția și intensitatea, mai ales când bate din spate, nimic nu mai e clar stabilit. Dincolo de noroc, foarte important în astfel de situații, se impun piloții care stăpânesc arta subtilă a împingerii limitelor departe, dar fără să le depășească.

Nu e doar factorul Max

În ultimele două curse, pe circuite destul de diferite între ele, Max Verstappen a cucerit două pole-uri și două victorii. În total, olandezul a triumfat de patru ori în acest sezon. În acest an, dominat de McLaren, olandezul are cele mai multe pole-uri, 6 la număr, față de 5 ale lui Piastri și 4 ale lui Norris. A realizat în ultimele două curse cele mai rapide tururi. Timpul cu care a obținut poziția fruntașă pe grila din Baku a fost cu o secundă mai bun decât cel realizat de coechipierul Tsunoda (P6). De asemenea, a fost cu jumătate de secundă mai bun decât performanța celui de-al doilea clasat pe grilă, Carlos Sainz.

Max a limitat degradarea

Să remarcăm însă că, de această dată, Max nu a fost singurul pilot Red Bull rapid. Cred că este prima oară, după multe curse sau poate chiar dintotdeauna, când toți cei patru piloți ai celor două teamuri care activează sub flamura băuturii energizante termină în puncte. Ceea ce arată că progresul lor nu poate fi explicat doar prin valoarea lui Max.

Reclamă
Reclamă

La Monza, mașina RB21 a celor de la Red Bull Racing a primit un pachet de upgrade-uri. E vorba de o podea nouă, o aripă spate specifică circuitului și modificări la carenele suspensiei față. Triumfurile de la Monza și Baku spun că RB21 se descurcă foarte bine pe pistele cu apăsare redusă. Dar nu e numai asta. Pornind cu gumele hard, Max (ca și Russell) a reușit să limiteze mult degradarea acestora, astfel încât a schimbat în turul 41. Pe circuitele unde degradarea gumelor e redusă, cel mai important avantaj al celor de la McLaren se diminuează. Temperatura în timpul cursei a fost și ea destul de redusă, 25 de grade Celsius, ceea ce iar a ”decupat” un important atu al team-ului papaya.

Red Bull revine în joc

Chiar cei de la McLaren au remarcat că monoposturile Red Bull au o apăsare la sol mai mare, căci are o gardă la sol mai redusă. “Cei de la Red Bull și-ar putea seta mașinile într-un mod ușor diferit. Nu aș fi deloc surprins să devină un rival foarte serios în lupta pentru titlul individual”, a spus șeful team-ului McLaren, Andrea Stella.

Monoposturile Red Bull concepute de Adrian Newey – acum la Aston Martin – au dominat F1 în era mașinilor Venturi. Adică mașinile care folosesc efectul de sol. Felul în care curentul de aer e captat, direcționat și evacuat în singura zonă pe care nu o putem vedea, cea de sub podea, a fost dintotdeauna un atu al celor de la Red Bull.

Reclamă

Dilema McLaren devine mai grea

Brusc, din câștigătoare detașată, care la Baku ar fi putut să câștige matematic titlul la constructori, McLaren se vede trasă înapoi în luptă. Piastri, până acum un model de calm sub presiune, a greșit flagrant, atât în calificări, cât și în cursă. Norris, deși a dominat primul și ultimul antrenament liber, a fost inconsistent. În cursă, a pierdut două poziții din cauza unei noi greșeli la standuri.

În momentul actual, clasamentul piloților arată după cum urmează. Piastri e lider, 324 puncte, urmat de Norris cu 299 și de Verstappen cu 255. În numai două curse, Max a ajuns de la un deficit de 104 puncte fațăout de Piastri la numai 69.

McLaren va avea nevoie de o balanță strategică foarte delicată în următoarele șapte Mari Premii. De obicei, e mult mai greu să lupți cu doi piloți care fac parte din aceeași echipă. Când însă aceștia sunt angrenați ei înșiși într-un duel, sarcina celui de-al treilea devine mult mai ușoară. Max are câțiva ași în mânecă. Dintre toți, acesta e, poate, cel mai valoros. Cursa următoare va fi la Singapore. Acolo, pista are denivelări, apăsarea la sol e mare și de obicei e foarte cald. Cel mai important, Verstappen nu a câștigat niciodată în Singapore. Acolo vom vedea dacă asul olandez are cu adevărat șanse la titlu.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Ar trebui demis Elias Charalambous de la FCSB?
Loading ... Loading ...
Citește și:
10:05
Mircea Lucescu a anunţat lista preliminară a stranierilor pentru dubla cu Moldova şi Austria. Marea surpriză a selecţionerului
9:36
Cotele specialiştilor la câştigarea Balonului de Aur 2025. Ousmane Dembele e marele favorit al bookmakerilor
9:36
Pep Guardiola, pus pe glume după Arsenal – Manchester City 1-1: “O dată la 10 ani, nu e rău”
9:14
“Vă dau scris!” Ilie Dumitrescu, uluit de execuția sezonului din Liga 1: “Mi-am adus aminte de Alan Shearer”
8:56
Ceremonia de decernare a Balonului de Aur LIVE TEXT (21:00). Nominalizaţii, categoriile şi toate informaţiile despre gală
8:46
Echipa Lumii a câștigat Laver Cup 2025! Taylor Fritz a adus victoria în decisivul cu Alexander Zverev
1 „E adevărat”. Giovanni Becali a confirmat oferta primită de Dan Petrescu. Salariul pe care l-ar putea încasa 2 Programul stranierilor | Ianis Hagi a jucat 65 de minute în Bașakșehir – Alanyaspor 3 Gigi Becali schimbă radical primul 11 al FCSB-ului pentru debutul în grupa de Europa League: „Va juca echipa a doua” 4 Ioan Andone știe cine este principala favorită la titlu în Liga 1: „E o emulație acolo” 5 Alex Dobre, înjurat teribil secunde în șir după Rapid – Hermannstadt 1-2 6 Ce se întâmplă cu Andrea Mandorlini după CFR – UTA 1-1. Neluțu Varga a făcut anunțul
Citește și