Noi dezvăluiri despre Michael Schumacher: „M-a acuzat că am încercat să îl omor”!

Publicat: 22.11.2023, 17:02.

Ce avere a ajuns să aibă Michael Schumacher

Ce avere a ajuns să aibă Michael Schumacher

Michael Schumacher / Profimedia Images

Noi dezvăluiri despre Michael Schumacher sunt făcute într-un documentar aşteptat de multă lume, „Being Michael Schumacher”.

Reclamă

Pilotul britanic David Coulthard vorbeşte în documentarul respectiv despre cunoscutul accident din 1998, de pe circuitul Spa-Francorchamps. Coulthard şi Schumacher au fost implicaţi atunci într-o coliziune violentă.

Reclamă

Noi dezvăluiri despre Michael Schumacher: „M-a acuzat că am încercat să îl omor”!

Un documentar despre fostul campion de Formula 1 Michael Schumacher va fi lansat peste o lună, însă în presă au apărut deja detalii despre el, relatează La Libre, potrivit news.ro.

Fanii lui Michael Schumacher mai au de aşteptat doar o lună până la lansarea documentarului „Being Michael Schumacher”, realizat de postul german ARD. Documentarul în cinci părţi va relata viaţa fostului campion de Formula 1.

Conform relatărilor HLN, documentarul va aborda şi subiectul celebrului accident care a avut loc pe circuitul Spa-Francorchamps în 1998. În acea zi, ploaia a fost intensă şi au avut loc multe tamponări (şi abandonuri). Michael Schumacher a fost unul dintre cei afectaţi, după un accident cu canadianul David Coulthard.

Chiar înainte de acroşaj, germanul a încercat de mai multe ori să îl depăşească pe Coulthard (McLaren), dar fără succes. Schumi s-a enervat de mai multe ori pe canadian (care pilota pentru aceeaşi echipă cu Mika Häkkinen… rivalul lui Schumacher). În cele din urmă, pilotul Ferrari a călcat pe acceleraţie pe o linie dreaptă, dar ploaia i-a obturat o parte din vizibilitate. În acelaşi timp, Coulthard a părut să încetinească pentru a-l lăsa în cele din urmă să treacă. Rezultatul: Schumacher l-a acroşat pe canadian şi a pierdut o roată în accident. Coulthard nu s-a descurcat mult mai bine, pierzându-şi aripa spate.

Ce s-a întâmplat la accidentul din 1998 în care au fost protagonişti Coulthard şi Schumacher

Ce s-a întâmplat în continuare? Schumacher era extrem de nervos şi, odată ajuns la boxe, s-a grăbit spre locul echipei McLaren pentru a le spune lui Coulthard şi echipei sale tot ce credea.

În documentar, David Coulthard rememorează acest eveniment. „Michael a fost furios şi a crezut că a fost un fel de complot pentru a-l ucide. M-a acuzat pur şi simplu că am încercat să îl omor. Dar a fost doar un accident. Lucruri de genul acesta se mai întâmplă”, spune fostul pilot. El a adăugat: „Schumacher putea fi foarte necruţător, dar şi rece şi distant. Cred că trebuie să fii aşa pentru a avea succesul pe care l-a avut el”.

Norbert Haug, fostul director al echipei Mercedes-Benz, oferă şi el versiunea sa privind accidentul: „Dacă aş fi blând, aş spune că a fost o chestiune de 50-50, dar, în realitate, 95% din vină a fost a lui Michael. Nu avea niciun motiv să conducă cu acea viteză în acel moment”.

Rămâne de văzut dacă documentarul va aborda şi subiectul delicat al accidentului de schi al lui Schumacher şi consecinţele acestuia pentru fostul campion şi familia sa. Poate că răspunsul va fi dat în data de 28 decembrie, când va fi difuzat primul episod.

Fratele lui Michael Schumacher, reacţie rară despre situaţia în care se află fostul campion: „Inima îmi tresaltă de bucurie”

Fratele lui Michael Schumacher a avut o reacţie rară despre situaţia teribilă în care se află fostul campion mondial. Într-un interviu acordat miercuri unei reviste germane, Ralf Schumacher s-a destăinuit despre relaţia sa cu familia lui Michael de la teribilul accident de schi din 2013, scria rmc.fr.

Ralf Schumacher, care locuieşte în Slovenia atunci când nu comentează Formula 1 pentru un canal de televiziune german, a acordat săptămâna aceasta un interviu revistei germane Bunde.

El a vorbit despre pasiunea sa pentru vin, dar şi despre fratele său, Michael Schumacher, la aproape zece ani de la un grav accident de schi care l-a lăsat într-o stare de sănătate critică în urma unui grav traumatism cranian.

„Din păcate, uneori viaţa este nedreaptă. Trebuie să o accepţi”, a precizat fratele mai mic al legendei sporturilor cu motor. „Când îi văd pe copiii săi, Gina-Maria şi Mick, inima îmi tresaltă de bucurie”, a spus Ralf.

 

Reclamă
Recomandări

Va câştiga Răzvan Lucescu titlul în Grecia?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
16
mai
22:37
VIDEOStatuie pentru Kylian Mbappe, înainte de EURO 2024! Cum arată „sosia” superstarului care și-a anunțat plecarea de la PSG
16
mai
22:33
Cum pregăteşte Răzvan Lucescu finala campionatului Aris – PAOK (duminică, 20:00, AntenaPLAY). Mesaj de luptă: „Încă o provocare!”
16
mai
22:11
„Foarte urât!” Andrea Compagno a reacționat, după ce FCU Craiova a retrogradat în Liga a 2-a. Mesaj direct pentru Adrian Mititelu
16
mai
22:00
Didier Deschamps a anunțat lotul Franței pentru EURO 2024! Jucătorii care vor străluci lângă Kylian Mbappe
16
mai
21:49
Adi Popa şi Gheorghe Mustaţă, scandal în direct din cauza „războiului” CSA Steaua – FCSB: „Nu mă interesează justiţia pe mine!”
16
mai
21:28
BREAKING NEWSLiviu Bocciu va fi eliberat din închisoare! Anunțul momentului pentru fanii Rapidului
16
mai
21:19
VideoReportaj special de la Imola! Omagiu pentru Ayrton Senna, din locul în care legenda Formulei 1 şi-a pierdut viaţa. EXCLUSIV
16
mai
21:06
„Mă apăr singur!” Replica lui Florin Talpan, după ce Ilie Năstase a acuzat că îl va da în judecată
16
mai
20:48
Andrea Compagno a văzut lista atacanților doriți de Gigi Becali și a reacționat imediat. A spus cine l-ar putea înlocui la FCSB
16
mai
20:15
FotoCât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Vezi toate știrile

Cea mai norocoasă zi a fiecărei zodii săptămâna aceasta. Nativii pun bazele succesului

Horoscopul zilei de 17 mai 2024. Racii pot avea parte de câștiguri financiare. Află ce se întâmplă cu zodia ta

Citește și