ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Canada a surclasat Qatar cu 6-0 şi a egalat un record deţinut de România la Mondiale. Canadienii au reuşit o peformanţă pe care Hagi şi ai lui şi-o permiteau chiar în duelul cu Argentina, din 1994.

Astfel, în prima repriză a meciului cu Qatar, Canada a trimis 8 şuturi pe poarta adversă, o bornă pe care o atingea şi România în primul act al partidei cu Argentina, în care tricolorii se impuneau cu 3-2.

Canada a egalat recordul României de la Mondiale

„Cele opt șuturi pe poartă ale Canadei până la pauză împotriva Qatarului au reprezentat cel mai mare număr de șuturi cadrate în prima repriză a unui meci de Cupă Mondială de la România în 1994 împotriva Argentinei (tot opt)”, susţine Opta.

lie Dumitrescu, în minutele 11 și 17, și Gică Hagi (‘58) au marcat pentru România, în timp ce argentinienii au punctat prin Batistuta (‘16, din penalty) și Balbo (‘75), în meciul istoric al tricolorilor.

Canada – Qatar 6-0

Reprezentativa Canadei a învins, joi, la Vancouver, cu scorul de 6-0, selecţionata Qatarului, în etapa a doua a grupei B de la Cupa Mondială. Meciul a fost marcat de accidentarea gravă a canadianului Ismael Kone, scos pe targă după un fault al lui Madibo. Este prima victorie pentru Canada în istoria participărilor la CM.

Golurile au fost marcate de Larin (16), David (29, 45+3, 90+2), Saliba (64) şi Al Mannai (75).

Din minutul 53, Qatar a evoluat cu doi jucători mai puţin. Iniţial a fost eliminat Al Amin (33), iar în minutul 53 a primit cartonaş roşu şi Madibo.

Assim Madibo a fost eliminat după ce l-a faultat grav pe Ismael Kone, care a fost scos de pe teren pe targă. Aşezat pe targă, acesta i-a aplaudat pe fani până a părăsit terenul, fiind nevoit să parcurgă aproape jumătate din stadion pentru a ajunge la tunelul care duce la vestiare.

Assim Madibo a izbucnit în lacrimi, după ce şi-a dat seama de accidentarea lui Kone.