Portarul german Marc-Andre ter Stegen, împrumutat de Barcelona la Girona, care a suferit o accidentare la muşchii ischiogambieri, va fi supus unei noi operaţii care i-ar putea compromite şansele de a participa la Cupa Mondială de fotbal din 2026, a anunţat, miercuri, clubul catalan, citat de AFP.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

„Marc-Andre ter Stegen va fi operat, vineri, pentru accidentarea la ischiogambieri suferită în timpul meciului împotriva lui Real Oviedo. Durata absenţei sale va fi stabilită după intervenţia chirurgicală„, a anunţat Girona într-un comunicat dat publicităţii.

Ter Stegen, incert pentru World Cup 2026

Conform presei spaniole, portarul german ar putea lipsi timp de câteva luni şi, prin urmare, devine incert pentru Cupa Mondială din această vară.

După două sezoane trunchiate de accidentări grave, ter Stegen a fost ţinut pe tuşă de FC Barcelona, fiind considerat al treilea portar, după Joan Garcia şi Wojciech Szczesny.

El s-a alăturat Gironei pentru a câştiga timp de joc în vederea Cupei Mondiale din Canada, Statele Unite şi Mexic, care va fi transmisă în Universul Antena.

Sursa: Agerpres.ro