Universitatea Craiova a ratat șansa de a obține primul succes din actuala ediție de UEFA Conference League. Oltenii au scos doar un rezultat de egalitate din disputa cu Noah, iar prestația echipei din Liga 1 a fost una modestă.
Finalul de meci a aparținut formației antrenate de Mirel Rădoi, care a încercat să pună presiune la poarta adversă. Din păcate, rezultatul a rămas neschimbat.
Alex Cicâldău: „Am avut meciul în mână”
Universitatea Craiova nu a reușit nici de această dată să câștige primul joc din actuala ediție de Conference League. Oltenii lui Mirel Rădoi au scos doar un punct din disputa cu Noah, iar rezultatul a produs dezamăgire în rândul jucătorilor.
Alexandru Cicâldău a tras câteva concluzii scurte după fluierul final și a explicat că echipa a avut ocazia să închidă jocul, dar deciziile luate nu au fost cele mai inspirate.
„Am condus, am avut meciul în mână și am fost egalați. Trebuie să analizăm acest meci. Dacă reușeam să înscriem în a doua repriză, puteam marca și golul doi, am avut și eu o pasă. Nu suntem apăsați, în ultima perioadă nu au fost rezultatele pe care ni le-am dorit. A fost doar un punct azi, puteam câștiga.
Sunt trei săptămâni în care vom avea două meciuri pe săptămână, este aglomerat, dar trebuie să luam meci cu meci și să câștigăm”, a declarat Alexandru Cicâldău, potrivit digisport.ro.
- “M-a bufnit și râsul!” Mihai Stoica, despre adversara FCSB-ului din preliminariile Conference League
- Neluțu Varga, reținut după ce a aflat adversara CFR-ului din Conference: „Mai bine taci din gură și nu te mai umfli”
- Veste excelentă pentru FCSB! Decizia luată de Auda, în ziua tragerii la sorți din Conference League
- Becali anunță revoluția după calificare: transferuri de 5 milioane de euro! Vrea șase jucători: „Mai las eu echipa așa!?”
- Posibilele adversare ale FCSB-ului, după ce a învins-o pe Dinamo şi s-a calificat în preliminariile Conference League































