VIDEO

I-a adus înapoi în ţară pe olteni după ratarea dramatică a calificării şi le-a transmis un mesaj emoţionant!

Daniel Işvanca Publicat: 19 decembrie 2025, 18:53

Comentarii
I-a adus înapoi în ţară pe olteni după ratarea dramatică a calificării şi le-a transmis un mesaj emoţionant!

Jucătorii de la Universitatea Craiova / Facebook Universitatea Craiova

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

Universitatea Craiova a ratat calificarea în play-off-ul UEFA Conference League, fiind eliminată din competiție, după eșecul dureros suferit în prelungiri la Atena.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Delegația oltenilor a revenit vineri în țară, iar jucătorii au avut parte de un moment emoționant în timpul zborului, când i s-a adresat comandantul aeronavei.

Oltenii, încurajați de comandantul aeronavei cu care au revenit în țară

Jucătorii Universității Craiova sunt la pământ din punct de vedere psihic, după eșecul șocant suferit pe terenul celor de la AEK Atena. Echipa din Bănie a avut un avantaj de două goluri, dar a pierdut inexplicabil în prelungiri.

Emoțiile i-au copleșit pe unii fotbaliști, care au plâns la ieșirea de pe terenul de joc. La întoarcerea în țară, echipa antrenată de Filipe Coelho a fost încurajată de comandatul aeronavei, care a încercat să îi îmbărbăteze pe olteni după ratarea calificării.

„Da, suntem și noi frustrați de pierderea calificării, însă modul în care ne-ați făcut să stăm în fața televizoarelor a fost fabulos. Ar trebui să fiți mândri de voi și de ceea ce ați realizat. Succes în continuare și fruntea sus”, a spus comandantul aeronavei.

Reclamă
Reclamă
@ucvofficial Comandantul aeronavei care a adus Știința acasă, mândru de lei! 🥹 #viralvideos #fyp #goviral #romania #conferenceleague

♬ sunet original – UniversitateaCraiova

Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine câștigă titlul de golgheter la Cupa Mondială?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
18:55

Cupa Mondială 2026, în Universul Antena | Programul complet de la turneul final din Statele Unite, Canada şi Mexic

18:55

Loturile complete ale celor 48 de echipe participante la Campionatul Mondial

18:54

Ceremonia de Deschidere din SUA a Cupei Mondiale (sâmbătă, 02:30, AntenaPLAY). Artiști de renume la Los Angeles

18:43

Daniel Oprița și-a stabilit prioritatea din această vară! În ce condiții va continua pe banca Stelei

18:18

Fotbalistul dorit de Liverpool, Manchester City şi Bayern Munchen şi-a decis viitorul club

18:12

Ceremonia de Deschidere din Canada a Cupei Mondiale (vineri, 20:30, AntenaPLAY). Spectacol la Toronto

1 E oficial. Nou antrenor la CFR Cluj. Neluțu Varga: “Sper să fie o lovitură pentru noi” 2 EXCLUSIVInternaţionalul român, pe lista lui Dinamo! Concurenţă importantă pentru transfer, chiar din Liga 1 3 E gata! Decizia finală luată de Gaziantep în ceea ce-l privește pe Mirel Rădoi 4 Gigi Becali l-a convins și semnează pe un an! Condiția impusă de patronul de la FCSB 5 Fostul jucător de la FCSB, gata de marea trădare! A fost surprins la sediul clubului marii rivale 6 Dorinel Munteanu a semnat cu noua echipă: “Am acceptat fără ezitare”
Citește și