România înfruntă Bosnia în deplasare, pe 15 noiembrie, de la ora 21.45, în penultima etapă din preliminariile Mondialului din 2025.
Ionuț Radu a oferit declaraţii înaintea disputei. El speră ca România să continue perioada bună a rezltatelor şi mâine.
„Emoții nu sunt, ori dacă sunt, sunt constructive. Noi trăim pentru meciurile de genul. După cum am mai spus-o, am avut o perioadă nu foarte pozitivă și să mă întorc și să am asemenea sentimente, pentru mine e ceva extraordinar. Vreau să trăiesc momentul și să mă bucur de meciul de mâine.
Este același vibe (n.r. ca cel de la EURO U21 2019) între noi și mă bucur că am recreat acel sentiment. Sunt 100% convins că asta ne poate împinge de la spate.
Datori sau nu, suntem două echipe total diferite. Noi trebuie să direcționăm meciul în favoarea noastră și să ne facem treaba. Sunt convins și am încredere că va fi bine. Când intrăm pe teren avem un obiectiv clar, acela de a aduce toate cele trei puncte la București.
Oamenii trebuie să aibă încredere în noi și le simțim afecțiunea. Vom face tot ce ne stă în putință ca să nu-i dezamăgim”, a spus Ionuț Radu, în exclusivitate pentru Digi Sport.
- Lisav Eissat, cuvinte mari despre România în presa din Israel: „Mi se întinde covorul roșu peste tot pe unde merg”
- Ultimul gest făcut de Mircea Lucescu la naţionala României. Radu Drăguşin: „L-a întrebat pe șoferul lui”
- „O mare problemă” Ce i-a transmis selecţionerul Gică Hagi lui Adi Ilie înainte de debutul „Regelui” într-un meci oficial
- Dumitru Dragomir, atac necruţător la adresa lui Răzvan Burleanu şi FRF: „L-au adus pe Gică Hagi să îşi bată joc de el”
- Dan Petrescu a dat verdictul după ce l-a văzut pe Gică Hagi pe banca României: „Mi-aș dori”
































