"Ați făcut orașul de rușine!" Ultrașii Parmei au izbucnit după eșecul dramatic cu Cagliari. Mesaj dur pentru Man, Mihăilă și restul jucătorilor
De Alexandru Ivan
Publicat: 18.04.2021, 12:15
Ultrașii Parmei au afișat un banner cu un mesaj dur lângă aeroportul din oraș. Suporterii n-au mai rezistat după ce echipa favorită a căzut cu un pas în Serie B.
„V-am cerut curaj și modestie / Voi ați făcut întreg orașul de rușine”, au transmis ultrașii Parmei.
Final dramatic în Cagliari – Parma 4-3
Cagliari – Parma 4-3 a fost meciul etapei în Serie A. Parma avea un avataj de două goluri în minutul 31, după reușitele lui Pezzella și Kucka. Pavoletti a redus din diferență până la pauză, dar Dennis Man a marcat din nou pentru Parma, la 15 minute de la revenirea de la cabine.
Finalul a fost interzis cardiacilor. Românul de la Cagliari, Răzvan Marin, a marcat și el, la 6 minute după golul lui Man. Reușita fostului mijlocaș de la Ajax i-a ținut în meci pe insulari.
În minutul 90, Parma avea 3-2, dar Cagliari a răsturnat scorul în prelungiri. Pereiro și Cerri au înscris golurile care practic au condamnat-o pe Parma la retrogradare.
Parma, cu un pas în Serie B
După 3-4 cu Cagliari, Parma este ca și căzută în Serie B. Echipa lui Dennis Man și Valentin Mihăilă este la 7 puncte de locul de salvare. Torino, ocupanta poziției respective, are două jocuri mai puțin disputate.
- Înscrie-te aici pentru a câştiga super-premii în concursul WorkOut from Home. Câştigă 4 aparate de fitness! Îţi transformăm casa într-o sală de forţă!
- De cealaltă parte, Cagliari speră în continuare. Sunt doar două puncte între insulari și Torino, dar echipa lui Marin are două meciuri în plus.
- Cagliari - Parma 4-3
- Ultrașii Parmei, mesaj categoric
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY