Bănel Nicoliță, lăsat fără reacție de actualul antrenor al lui PSG: „M-a luat la el în birou și mi-a arătat 30 de CD-uri!”

De Cosmin Cioboată
Publicat: 9.03.2023, 11:55

Bănel Nicoliță lăsat fără reacție antrenor PSG

Bănel Nicoliță a jucat în Franța în perioada 2011-2014

Bănel Nicoliță a jucat în Franța în perioada 2011-2014 / Profimedia

Bănel Nicoliță a fost lăsat fără reacție de actualul antrenor al lui PSG, Christophe Galtier. Cei doi au colaborat la Saint-Etienne, în perioada 2011-2013. Fostul mijlocaș român s-a arătat complet impresionat de Galtier încă din prima zi petrecută la clubul din Ligue 1. Nicoliță a semnat cu Saint-Etienne în 2011, după ce francezii le-au plătit 700.000 de euro celor de la FCSB (la vremea respectivă, Steaua).

Reclamă

Nicoliță a jucat 3 ani în Franța, la Saint-Etienne și, ulterior, la Nantes, sub formă de împrumut.

Reclamă

Bănel Nicoliță, lăsat fără reacție de actualul antrenor al lui PSG: „M-a luat la el în birou și mi-a arătat 30 de CD-uri!”

Bănel Nicoliță a fost adus la Saint-Etienne la insistențele lui Christophe Galtier. Antrenorul francez l-a urmărit intens pe fostul internațional român până să se materializeze transferul.

La aproape 12 ani de la plecarea în Franța, Nicoliță a povestit discuția purtată cu Galtier în prima zi de la Saint-Etienne.

Antrenorul de 56 de ani, ajuns între timp la PSG, i-a explicat românului că îl monitoriza de doi ani de zile, iar decizia de a-l transfera n-a venit întâmplător.

„Din momentul în care a venit la stadion mi-am dat seama că e un antrenor foarte bun. Când am ajuns la dânsul în birou mi-a arătat 30 de CD-uri cu mine. Mi-a zis ‘Nu te-am luat după un meci. Te urmărim de 2 ani de zile’. Mi-a zis să mă duc la el în birou și mi-a arătat toate CD-urile cu mine”, a povestit Bănel Nicoliță, pentru fanatik.ro.

Mai mult, Bănel Nicoliță a dezvăluit că Christophe Galtier era extrem de implicat la Saint-Etienne. Francezul rămânea la finalul antrenamentelor alături de mijlocașul român și colegii săi pentru pregătiri suplimentare.

Bănel Nicoliță, complet impresionat de Christophe Galtier: „Rămânea cu mine și Aubameyang după fiecare antrenament”

Printre foștii coechipieri ai lui Nicoliță se număra și Pierre-Emerick Aubameyang, care ulterior a jucat la Borussia Dortmund, Arsenal și Barcelona. În prezent, starul gabonez este legitimat la Chelsea.

„E un antrenor foarte apropiat de jucători, dar nu este agresiv. El încearcă tot timpul să aibă respect față de un jucător. Cum era Aubameyang.

Îl luase de la Milan, Saint-Etienne l-a avut împrumutat șase luni și apoi l-a cumpărat cu 4 milioane și ceva. Se vedea că are un respect mai special pentru el față de ceilalți, dar tot timpul știa să își țină controlul față de jucători.

Nu se vedea pe fața lui că are simpatie pentru Aubameyang sau pentru Gradel pe care dăduse nu știu câți bani.

Îmi pare rău pentru el pentru că e un antrenor foarte bun. Avea o comunicare foarte bună cu noi. Tot timpul ne chema separat pe fiecare în parte și ne explica ce am greșit, ce avem de făcut.

Rămânea după fiecare antrenament cu noi. Și cu mine, și cu Aubameyang. Ne spunea: ‘Veniți, vă aștept aici’. Un om foarte Ok din punctul meu de vedere. Nu sunt foarte mulți antrenori care rămân cu jucătorii. În general trimit secunzii. El care era principal venea tot timpul și stătea cu noi”, a mai declarat Bănel Nicoliță, conform sursei citate.

Bănel Nicoliță a jucat 28 de meciuri la Saint-Etienne. Fostul mijlocaș a marcat 4 goluri și a oferit 7 assist-uri pentru formația franceză.

Reclamă
Recomandări

Care va fi finala UEFA Champions League?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
12:48 Max Verstappen a dat cărţile pe faţă despre oferta colosală de la Mercedes: „Dacă aş concura pentru locul 5, aş deveni morocănos” 12:45 Handbaliştii de la Dinamo şi-au aflat adversara din semifinalele European League! Cu cine se vor duela în Turneul Final Four 12:03 Lionel Messi a cerut transferul unui star la Inter Miami! Oficialii echipei sunt gata să-i facă pe plac 11:57 „O echipă ca oricare alta!” Dovada lui Florin Talpan că FCSB nu este continuatoarea Stelei: „Lucrurile sunt foarte clare” 11:35 Foto„Îmi place să gătesc!” Nadia Comăneci a dezvăluit ce nu lipsește niciodată de pe masa ei de Paște. Rețeta cu care dă lovitura 11:19 Mihai Rotaru a dezvăluit, chiar înainte de Universitatea Craiova – FCSB, ce obiectiv i-a trasat lui Costel Gâlcă 10:48 Foto„Wow!” Fiica lui Marius Şumudică, şedinţă foto spectaculoasă. Sarah le-a aprins imaginaţia fanilor cu o apariţie electrizantă 10:40 „Dacă mi-ar da 35.000 de euro, tot aş zice nu!” Fostul campion cu FCSB îl refuză categoric pe Gigi Becali 10:19 Marius Lăcătuş, semnal de alarmă pentru CSA Steaua! Mesaj categoric despre situaţia echipei: „Fanii vor fi alături de FCSB!” 10:02 Marius Şumudică, anunţ despre gafa de proporţii făcută de Ianis Hagi înainte de EURO 2024: „Nu ştiu de cine a fost sfătuit” Vezi toate știrile

Calendarul fazelor lunii în mai 2024. Luna Plină pică în zodia Săgetător

5 zodii ale căror relații se confruntă cu o transformare semnificativă până la sfârșitul lunii mai 2024

Citește și