Cristiano Ronaldo s-a accidentat în ultimul meci jucat pentru saudiții de la Al-Nassr, partidă în care a ratat și o lovitură de la 11 metri pentru formația antrenată de Jorge Jesus.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Din informațiile confirmate de antrenorul său, lusitanul ar avea probleme de ordin muscular, motiv pentru care a plecat din Arabia Saudită, pentru a se recupera în Spania alături de fizioterapeutul său.

Cristiano Ronaldo, mesaj de susținere pentru colegii de la Al-Nassr

Cursa pentru titlu din Arabia Saudită este una nebună, iar Al-Nassr are nevoie obligatoriu de victorie pentru a reveni pe prima poziție în clasament. Neom va fi adversara echipei antrenate de Jorge Jesus, care nu se va putea baza pe Cristiano Ronaldo.

Portughezul a suferit o accidentare musculară la ultimul meci de campionat, motiv pentru care a plecat la Madrid pentru a începe procesul de recuperare, alături de fizioterapeutul său.

Din capitala Spaniei, acesta a avut un mesaj pentru coechipierii săi, care joacă sâmbătă de la ora 21:00 contra celor de la Neom SC: „Mă recuperez și sunt pregătit să văd meciul astăzi. Haide, Al-Nassr”, a postat CR7 pe X.