Federația de Fotbal din Senegal a emis un comunicat în noaptea dinspre marți spre miercuri în care a anunțat că va merge la Tribunalul de Arbitraj Sportiv pentru a-și căuta dreptatea, după ce Confederația Africană de Fotbal a decis că Maroc a câștigat la masa verde turneul AFCON 2025.
Fotbalul mondial a fost zguduit marți seara de vestea că Maroc a câștigat la masa verde Cupa Africii pe Națiuni, o decizie anunțată de Comisia de Apel a CAF la două luni distanța după finala extrem de controversată contra Senegalului. În ianuarie, „leii din Teranga” s-au impus cu 1-0 în ultimul act al turneului continental, la capătul unui meci în care la un moment dat, selecționerul Pape Thiaw a scos echipa de pe teren.
Senegal merge la TAS să își caute dreptatea
La câteva ore distanță după ce apelul Marocului a fost acceptat, federația din Senegal a venit cu un comunicat dur prin care a anunțat că va merge la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, o decizie la care se așteptau toți specialiștii.
„Federaţia de Fotbal din Senegal denunţă decizia injustă, fără precedent și inacceptabilă care discreditează fotbalul african. Pentru a apăra drepturile și interesele fotbalului senegalez, federația va iniția, cât mai rapid posibil, o procedură de apel în fața Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne„, s-a arătat în textul transmis de senegalezi.
Communiqué de la FSF relatif à la notification de la décision rendue le 17 mars 2026 par le Jury d’Appel de la Confédération Africaine de Football (CAF). 👇 pic.twitter.com/b0xxQsMQWU
— Equipe du Sénégal (@GaindeYi) March 18, 2026
În momentul de față, rămâne de văzut când se va depune cererea de apel și când se va judeca în sine cazul care a uimit lumea fotbalului.
Ce s-a întâmplat mai exact în finala Cupei Africii pe Națiuni câștigată inițial de Senegal
Finala Cupei Africii din 2026 a fost una incredibilă, cu mai multe momente ce au uimit lumea fotbalului. Mai întâi, senegalezii au ieşit de pe teren după un penalty pentru Maroc dictat în prelungirile timpului regulamentar, cu VAR, în condițiile în care cu câteva minute mai devreme „leii din Teranga” au avut un gol anulat.
După aproape 15 de minute, senegalezii s-au întors pe teren convinși de Sadio Mane, iar Brahim Diaz a executat penalty-ul într-un mod care i-a ridicat toată ţara în cap. Fără să pară că a înţeles importanţa momentului, Brahim Diaz a încercat o scăriţă, ratând lamentabil penalty-ul. Portarul senegalez, Mendy, a prins balonul fără emoţii.
În prelungiri, Senegal s-a impus cu un gol marcat de Pape Gueye, în minutul 94, cucerind pe teren titlul continental pentru a doua oară.
- Cosmin Olăroiu, debut de coşmar pe banca lui Al-Jazira! OUT din Liga Campionilor Asiei
- Moment incredibil la primul meci al lui Klopp pe banca naționalei! De 25 de ani, fanii nu au putut face asta
- Avertisment incredibil pentru Salah în Turcia: „Un lucru este cert!”
- Un jurnalist turc a ajuns după gratii după ce a anunţat transferul lui Musiala la Galatasaray
- Acord total! Romelu Lukaku pleacă de la Napoli și o să câștige 10.000.000 de euro pe sezon
































