Primul jucător de la Real Madrid care pleacă după câştigarea titlului din La Liga
De Florian Ceafalău
Publicat: 19.07.2020, 17:09
Italienii de la Napoli şi-au manifestat interesul pentru serviciile atacantului, care nu se mai regăseşte pe lista de preferinţe a lui Zidane. În 25 de partide a evoluat Jovic pentru Real, însă nu a reuşit să marcheze decât de două ori.
Jovic a trecut printr-o perioadă foarte dificilă la Real, a suferit o accidentare extrem de gravă ce i-a pus în pericol nu doar cariera de fotbalist, ci şi viaţa.
Jovic, a doua opţiune pentru De Laurentiis
Interesul napoletanilor pentru achiziţionarea lui Jovic a apărut după ce prima opţiune de transfer, nigerianul Osimhen, a picat.
Astfel că reprezentanţii celor două părţi au început deja negocierile pentru transferul atacantului sărb, iar impresarul jucătorului, Fali Ramadani, s-a întâlnit deja cu conducerea napoletanilor pentru a discuta detaliile posibilului transfer.
Luka Jovic se mai află şi pe lista de transferuri a lui Milan, formaţie care şi-a manifestat interesul pentru jucător.
- Real Madrid a plătit 60 de milioane pentru jucător
- Acesta nu s-a remarcat la Real Madrid
- Marele Premiu din Qatar e în AntenaPLAY, în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY