Şahtior – Dinamo Kiev 0-1. Reacţia lui Mircea Lucescu, după ce a bătut echipa la care a scris istorie: "Nu au avut nicio ocazie!" Românul, aproape de a câştiga al 9-lea titlu în Ucraina
De Antena Sport
Publicat: 17.04.2021, 20:50
Dinamo Kiev n-are adversar în Ucraina, după ce a învins şi rivala Şahtior, scor 1-0. Echipa lui Mircea Lucescu s-a apropiat la o victorie distanţă de titlul cu numărul 16 din istoria clubului.
Carlos De Pena a decis soarta duelului de foc. Mijlocaşul de 29 de ani a marcat golul victoriei, în minutul 34, în urma unei lovituri de la 11 metri, şi a ajuns la cota 3 în actualul sezon.
În urma acestei victorii, Dinamo Kiev are un avans de 10 puncte faţă de rivala Şahtior, iar pe jucătorii lui „Il Luce” îi despart doar o victorie de a cucerit campionatul.
Dacă va cuceri titlul, Mircea Lucescu va ajunge la al 9-lea campionat în Ucraina. „Il Luce” a petrecut 12 ani la Șahtior şi a cucerit 8 titluri (2005, 2006, 2008, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014), dar şi Cupa UEFA, în 2009. Antrenorul român are peste 500 de partide pe banca formației din Donețk.
Mircea Lucescu, prima reacţie după Şahtior – Dinamo Kiev 0-1
Imediat după fluierul final, Mircea Lucescu a oferit prima reacţie. Legendarul antrenor este fericit pentru succesul uriaş al echipei sale, însă nu a ratat şansa de a îşi „urechea” elevii pentru greşelile făcute în meci.
„Dacă ei câştigau, ne complicau situaţia. Meciul a fost echilibrat. Am arătat organizare în defensivă, am blocat orice acţiune. Nu au avut, de fapt, nicio ocazie în care ne-au pus probleme. Meciul nu a fost unul spectaculos, dar asta este în regulă dacă soarta campionatului se decide aşa.
Mircea Lucescu: „Titlul se câştigă prin organizare în defensivă!”
Titlul se câştigă prin organizare în defensivă. Nu mi-a plăcut că jucătorii au avut greşeli individuale. Oricum, asta nu schimbă importanţa victoriei„, a spus Mircea Lucescu la finalul meciului, citat de sport.ua.
- Şahtior - Dinamo Kiev 0-1
- Mircea Lucescu, la un pas de titlu
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY