Telenovela Lucescu la Dinamo continuă! Tehnicianul a plecat în această dimineaţă la Kiev. Ce secunzi va avea
De Silviu Corneanu
Publicat: 28.07.2020, 7:09
Mircea Lucescu a semnat cu Dinamo Kiev, dar fanii şi mai multe legende ale clubului au fost împotriva numirii sale, ţinând cont de trecutul său de la Sahtior, iar tehnicianul a anunţat că-şi dă demisia.
Din câte se pare, Lucescu a fost convins de patronul celor de la Kiev, Igor Surkis, să nu plece de la echipă şi să lupte pentru noul proiect. Tehnicianul român a acceptat şi, în această dimineaţă, a zburat spre Kiev.
Lucescu şi-a ales secunzii
Mircea Lucescu nu va lucra şi la Dinamo Kiev cu secundul său obişnuit, Alexandru Spiridon. Acesta a refuzat să meargă la marea rivală a celor de la Sahtior.
În aceste condiţii, Lucescu va fi ajutat de Diego Longo, fostul secund al lui Răzvan Lucescu, şi de Emil Caras, cel care, în trecut, a lucrat cu Dan Petrescu, anunţă Digi Sport.
3 milioane de euro va câştiga românul în Ucraina, la care se mai adaugă şi bounsuri de performanţă: 500.000 de euro dacă va duce echipa în grupele UCL şi încă 500.000 de euro dacă va lua titlul.
- Mircea Lucescu a zburat spre Kiev
- Tehnicianul s-a răzgândit şi va antrena Dinamo
- Lucescu şi-a ales secunzii
- Aris - PAOK, marele derby din Salonic, e live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 19:00
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt LIVE în AntenaPLAY