Samuel Asamoah a scăpat de cel mai rău diagnostic posibil după ce a suferit o accidentare horror în partida din China dintre Guangxi Pingguo și Chongqing Tonglianglong. Togolezul de 31 de ani a fost externat zilele trecute din spital și deja a efectuat primele exerciții de recuperare.
Pe 6 octombrie, fostul jucător de la FCU Craiova suferise o accidentare extrem de gravă, atunci când a fost proiectat în panourile publicitare ale unui teren de către un adversar care l-a împins în spate. Inițial, s-a speculat că Asamoah poate să rămână inclusiv paralizat, însă acest scenariu a picat complet, potrivit informațiilor obținute de digisport.ro.
Asamoah poate reveni pe teren peste două luni
Sursa citată anterior menționează că fotbalistul trecut prin Liga 1 poate să pășească pe gazon din nou peste două luni, acesta fiind un scenariu ideal. Pe 8 octombrie, Samuel Asamoah se operase, iar în aceeași zi, impresarul său venise cu câteva detalii legate de cum se simte jucătorul de 31 de ani.
Acum, după ce s-a scris că poate ajunge să fie paralizat, sportivul e deja cu gândul la revenirea pe teren. Vestea legată de Asamoah este una îmbucurătoare pentru întreaga suflare fotbalistică, ținând cont de riscul imens la care fusese expus togolezul.
Samuel Asamoah a jucat la FCU Craiova în perioada iulie 2021 – februarie 2024. În 81 de meciuri, mijlocașul a reușit șase pase decisive și un gol.
- „Vine Gheata de Aur!” Mirel Rădoi, răsfățat de bașkanul de la Gaziantep! Transferul anunțat în această seară
- Părea glumă, dar e adevărat! Ronaldinho se întoarce pe teren: va semna cu echipa unui fost antrenor din Liga 1
- Lionel Messi, pasibil de suspendare în MLS! Gestul pentru care argentinianul ar putea fi sancționat
- Fabulos! Un român, pe locul 3 în topul celor mai rapizi jucători din FC27!
- Real Madrid, aproape 2 miliarde şi jumătate de euro! Cum arată topul celor mai valoroase branduri de fotbal din lume
































