Cine este atacantul care va semna cu Dinamo. Cum l-a convins pe Mircea Rednic. A ajuns deja la baza de la Săftica

De Alexandru Ivan
Publicat: 24.10.2021, 13:52

Veste uriașă pentru Dinamo

Veste uriașă pentru Dinamo

Hepta

Acesta evoluează pe postul de atacant și a ajuns deja la baza de la Săftica, după cum a anunțat Iuliu Mureșan. Numele lui este Nikolaos Kainourgios, potrivit gsp.ro. 

Reclamă

Nikolaos Kainourgios, atacantul care va semna cu Dinamo

„Cei doi urmează să semneze, probabil luni. Unul a venit la Săftica, cu soția, este atacant. A venit și celălalt, ieri au făcut vizita medicală. Semnătura este o formalitate, ofertele financiare le-am trimis jucătorilor înainte de a veni în România. Nu mai avem ce negocia, rămâne o formalitate”, a spus Iuliu Mureșan, potrivit digisport.ro.

Reclamă

Nikolaos Kainourgios, fotbalist născut la Atena, are 23 de ani și e liber de contract. El a evoluat ultima dată pentru Zulte Waregem, în campionatul Belgiei. În prezent, acesta valorează 400.000 de euro.

În stagiunea precedentă, Kainourgios a bifat 15 apariții pentru Zulte Waregem, reușind să înscrie două goluri. El poate evolua ca vârf de atac, dar și în flancul stâng al ofensivei.

De-a alungul carierei, în afara experienței din Belgia, Kainourgios a evoluat doar în Grecia, la echipe precum AE Sparti, Aittitos Spaton sau PAS.

Mircea Rednic, nemulțumit de ce a găsit la Dinamo

Mircea Rednic a anunțat după egalul cu Rapid că nu poate face performanță cu actualul lot al lui Dinamo, ținând cont că, după plecarea lui Dario Bonetti, ar fi găsit la echipă jucători cu până la 7 kilograme în plus față de greutatea normală.

„N-am cum să-i cert pe băieții ăștia. Băieții ăștia fac eforturi mari, ținând cont cum s-au antrenat și cum au fost antrenați. Testele fizice sunt foarte slabe, au avut și 2, și 7kg în plus. Nu e vina lor. Nu că am venit eu și am schimbat, dar băieții fac eforturi. Ce să le reproșezi? Păcat că luăm goluri… nu mai vorbesc ce goluri luăm. La Mediaș n-o să mai dea ăla (n.r – Ronaldo Deaconu) până la sfârșitul anului cum a dat. N-am gestionat ultimele minute nici la UTA, nici aici. Dar chiar îi felicit, ați văzut ce atitudine au avut. Eu zic că nu meritam să pierdem puncte azi.

Ai noștri, jumătate dintre ei, au venit acum o lună. Nu mai jucaseră de 3-4 luni și e greu, dar eu vreau să-i felicit pentru atitudinea avută și cum s-au comportat în meciul ăla. Puteam să dăm și al doilea gol, am avut situații. Ăsta, Carnat, dă și el un gol pe an… a dat un super gol, a avut o execuție extraordinară.

Jucătorii se antrenează foarte bine, iar antrenamentele nu sunt tari. Poate pentru ce s-a făcut până acum, dar nu e nici la jumătate din intensitatea care a fost la Viitorul. Nu s-a făcut niciun test fizic, n-au fost cântăriți niciodată, n-au făcut un antrenament de forță. Nu vreau să critic ce a fost, că așa a fost situația, alegerea făcută, dar băieții fac eforturi mari. Azi s-au prezentat foarte bine. E al doilea meci în care meritam să câștigăm„, a spus Mircea Rednic.

Reclamă
Recomandări

Va termina Bayer Leverkusen sezonul fără înfrângere?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
6
mai
23:41
Decizie peste capul lui Gigi Becali la FCSB! Jucătorul care a lipsit fără acordul milionarului: „I-a dat drumul fără să-mi spună”
6
mai
23:31
Alex Mitriţă a dat răspunsul final în privinţa ofertei de la FCSB! Ce a spus despre echipa naţională
6
mai
23:26
„Trebuie să fim serioși!” Elias Charalambous, prima reacție după Universitatea Craiova – FCSB 2-0!
6
mai
23:18
Octavian Popescu a anunţat că se operează: „În ultimul an am jucat cu o problemă la gleznă”! Cât va lipsi de pe teren
6
mai
23:11
„Nu au jucat cu nicio presiune” Andrei Ivan rămâne cu picioarele pe pământ după ce a marcat în Universitatea Craiova – FCSB 2-0!
6
mai
23:07
Darius Olaru, răbufnire uluitoare la adresa arbitrului: „Băi, prostule!” Faza care l-a scos din minţi
6
mai
22:57
Jucătorul dorit de Gigi Becali semnează în Qatar! Transferul de milioane, ratat de patronul de la FCSB
6
mai
22:36
Luis Enrique, atac la adresa rivalilor de la Borussia Dortmund. Antrenorul lui Kylian Mbappe nu s-a ferit de cuvinte
6
mai
22:30
Universitatea Craiova – FCSB 2-0. „Roş-albaştrii”, la prima înfrângere din play-off. Echipa lui Mihai Rotaru o egalează pe CFR
6
mai
22:10
„O echipă îngenuncheată, nu poate să alerge” Florin Prunea i-a făcut praf pe jucătorii formaţiei care e aproape de Liga a 2-a!
Vezi toate știrile

Horoscopul săptămânii 6 mai – 12 mai 2024. Descoperă ce îți rezervă astrele

5 perechi zodiacale care simt o atracție irezistibilă. Secretele unui parteneriat durabil, potrivit astrologilor

Citește și