Decizie importantă a lui Mirel Rădoi! Jucătorul care tocmai a plecat de la Craiova. Unde îşi va continua cariera

Gabriel Zamfirescu Publicat: 12 august 2025, 18:32

Comentarii

Mirel Rădoi a mai renunţat la un jucător. Decizia a venit după victoria împotriva celor de la Hermannstadt, scor 1-0. Antrenorul oltenilor s-a descotorosit de internaţionalul din Guineea Ecuatorială, Basilio Ndong. Asta pentru că cei de la Universitatea Craiova au deja doi oameni pe postul de fundaş stânga.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Mirel Rădoi îi are la dispoziţie pe acest post pe Nicuşor Bancu şi pe nou venitul de la Sepsi, Florin Ştefan. Astfel, s-a renunţat la Basilio Ndong.

Mirel Rădoi a renunţat la Basilio Ndonng

Decizia a fost luată de Mirel Rădoi chiar înaintea returului cu Spartak Trnava, din turul 3 preliminar al Conference League. Se pare că jcuătorul negociază deja cu o echipă din Azerbaidjan, conform fanatik.ro. Ndong nu mai intră în planurile lui Mirel Rădoi după ce Florin Ştefan a semnat şi el cu oltenii. Astfel, iar cele două părți au decis să rezilieze, de comun acord, contractul.

Fundașul stânga a ajuns în România în 2023. Oltenii au plătit atunci 200.000 de euro norvegienilor de la Start pentru transferul său. Totuși, fotbalistul din Guineea Ecuatorială nu a reușit niciodată să se impună ca titular la echipa craioveană. În acest moment, dite-urile de specialitate îl evaluează pe Ndong la 400.000 de euro. În carieră a mai jucat pentru echipe precum FC Shkupi sau KVC Westerlo. De asemenea, apărătorul stânga are nu mai puțin de 47 de selecții la naționala Guineei Ecuatoriale.

Mirel Rădoi, discurs ferm după ce Craiova a învins-o cu emoţii pe Hermannstadt

Mirel Rădoi a subliniat că tot moralul bun al elevilor săi s-ar fi putut ruina la ultima fază a partidei cu Hermannstadt. Antrenorul s-a declarat mulţumit de faptul că echipa a obţinut cele trei puncte, însă a subliniat că elevii săi au comis multe greşeli individuale.

Reclamă
Reclamă

Totodată, Rădoi e cu gândul la returul cu Spartak Trnava, după succesul din tur, scor 3-0. Antrenorul oltenilor a transmis că vor exista schimbări în primul 11, faţă de meciul cu Hermannstadt.

În privinţa lui Jovan Markovic, Mirel Rădoi a transmis un mesaj ferm. El a spus că atacantul avea nevoie de minute, pe care el nu i le-ar fi putut acorda la Universitatea Craiova.

“Ne-am câştigat o doză de moral care era aproape să se termine la utima fază. Mergem încrezători la Trnava, dar e clar că trebuie să schimbăm lucruri. Spuneam azi că nu o să avem multe ocazii, că va fi un meci greu. Dar totuşi, multe greşeli, de unde au apărut şi situaţiile lor.

Reclamă

Toate astăzi…căldura, relaxarea, gândul la returul cu Trnava, astea au cântărit în evoluţia noastră de azi. Nu ne-am propus să-l facem golgheter (n.r. pe Romanchuk), nu să dea gol de acolo, doar din faze fixe. Dar trebuie să mă mulţumesc cu rezultatul, cum joacă şi echipele mari prost, şi câştigă cele trei puncte. Poate aşa a fost şi pentru noi azi. Încerc cumva să pronunţ lucrurile, restul, ce avem de reglat, le vom regla după uşă. Ne mulţumim cu victoria.

Lung nu e o mare surpriză pentru noi, a câştigat campionatul cu Astra, l-am avut adversar în Arabia. E printre puţinii jucători din vestiar care a câştigat trofee, nu e o surpriză evoluţia lui, e o concurenţă aprigă între portari.

Markovic are nevoie de minute, iar noi nu ne putem permite situaţia asta, el are nevoie de continuitate pe care noi nu i-o puteam oferi. Orice ar face, trebuie să joace, trebuie să aibă minute. A jucat foarte puţin. Are nevoie de continuitate, nu i-o puteam oferi, deci nu avea viitor cu noi. Era foarte greu pentru el.

(Returul cu Trnava) Mari probleme nu au fost înainte de această partidă, am vrut să nu-i introduc de tot pe cei care au fost, e clar că vor fi schimbări în primul 11. Vom vedea de la meci la meci, dacă apar situţii neprevăzute, vom vedea ce jucători şi pe ce poziţii. Suntem mulţumiţi cu ce avem. Dacă sunt vânduţi sau pleacă, atunci există această posibilitate. Puteam să avem probleme dacă nu-l aduceam pe Florin Ştefan.

Nsimba e un jucător pe care ne bazăm, un jucător bun, va marca şi goluri. Nu putem să zicem că e un jucător bun sau rău după doar o singură fază”, a declarat Mirel Rădoi, conform digisport.ro, după Universitatea Craiova – Hermannstadt 1-0.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Care va fi finala Champions League din acest sezon?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
23:55 30 apr.

Anunţul presei din Spania, după ce s-a scris despre un acord al lui Jurgen Klopp cu Real Madrid! Decizia lui Perez

23:55 30 apr.

Nottingham – Aston Villa 1-0 și Braga – Freiburg 2-1, în semifinalele Europa League! Portughezii au dat lovitura în prelungiri

23:36 30 apr.

Alexandru Băluță și-a anunțat plecarea de la echipă. Mesajul postat de fostul jucător al FCSB-ului: „Final de poveste”

23:20 30 apr.

Rayo Vallecano, cu Rațiu titular, succes la limită în semifinala cu Strasbourg. Crystal Palace, ca și calificată în finala UECL

23:15 30 apr.

VIDEOCampionul mondial Emiliano “Dibu” Martinez, în formă maximă înainte de World Cup 2026! Paradă senzaţională

23:05 30 apr.

Record istoric în Șahtior – Crystal Palace. Gol după doar 21 de secunde în semifinala de Conference League

1 Decizia luată de Adrian Șut, după ce Gigi Becali a anunțat că vrea să-l readucă la FCSB 2 FotoReacţia lui Gigi Becali când a primit invitaţie la nunta lui Ioan Niculae! Milionarul se însoară la 72 de ani 3 Gică Hagi e al doilea cel mai bogat selecționer de pe planetă! Singurul antrenor care îi întrece averea “Regelui” 4 Simone Inzaghi a analizat ce a făcut Cristi Chivu la Inter și s-a pronunțat: “L-am văzut lucrând” 5 FRF a anunţat cele 9 echipe din Liga 1 care au primit licenţa pentru cupele europene. Cine lipseşte de pe listă 6 FCSB, gest superb pentru jucătorul grav accidentat de la Voluntari. Anunțul lui Mihai Stoica: „Îl așteptăm la noi”
Citește și