Marius Șumudică așteaptă telefonul lui Adrian Mititelu! Condiția pusă ca să semneze cu FC U Craiova 1948 și ce alte oferte mai are

De Alexandru Ivan
Publicat: 4.10.2021, 17:38

Marius Șumudică s-a răzgândit

Marius Șumudică postează la foc automat pe reţelele de socializare

Abaca Press / AA via Hepta

Fostul tehnician al campioanei CFR Cluj a negociat deja cu Adrian Mititelu Jr. și așteaptă acum să discute și cu seniorul, aflat în închisoare din noiembrie 2020.

Reclamă

Marius Șumudică așteaptă telefonul lui Adrian Mititelu

Ca să semneze cu FC U Craiova 1948, Marius Șumudică a pus o condiție. „Șumi” vrea să-l aducă cu el în Bănie pe Marian Copilu, pe postul de președinte. În acest moment, poziția respectivă este ocupată de Marcel Pușcaș.

Reclamă

M-a căutat Adiță Mititelu, am vorbit cu el, e în legătură cu tatăl lui care e privat de libertate și, în momentul de față, sunt discuții, dar sunt mai multe condiții pe care eu vreau să le pun, pentru că m-am lovit de multe probleme la CFR. Prima condiție este să lucrez cu Marian Copilu”, a spus Marius Șumudică, în exclusivitate pentru as.ro.

„Șumi” a precizat că negociază și cu o formație din Turcia și că există posibilitatea și unei reveniri în Super Lig. În Turcia, el le-a mai antrenat pe Kayserispor, Gaziantep și Rizespor.

„În momentul de față există varianta unei oferte și din Turcia. Există posibilitatea, dacă totul va fi okay, să plec în Turcia, e clar. Nu mă sperie experiența de la Cluj. Mi-am dat seama ce club este FC U Craiova, mi-am luat toate informațiile, este o echipă stabilă din punct de vedere financiar, plătește la zi, își doresc să scape de la retrogradare. Au o infrastructură foarte bună, aici mă refer la terenul de antrenament. Vom vedea, dar sunt multe de pus la punct, până să semnez un contract”, a mai spus Șumudică.

Marius Șumudică a antrenat-o ultima dată pe CFR Cluj, de la care a fost demis după eșecul cu Steaua Roșie Belgrad din play-off-ul Europa League, 2-6 la general.

Șumudică a lăsat-o pe CFR Cluj pe primul loc în campionat, cu 6 victorii din tot atâtea etape. Odată cu el, a fost dat afară și președintele Marian Copilu.

Neagoe și Grozavu, pe lista lui FC U Craiova 1948, alături de Șumudică

Pe lângă Marius Șumudică, pe lista celor de la FC U Craiova 1948 se mai află și Eugen Neagoe și Leo Grozau, scrie gsp.ro. Primul, ultima dată la Astra, ar fi favorit să preia postul.

Neagoe a mai antrenat-o pe FC U Craiova în două rânduri, pentru scurt timp, în 2005, și aproape 3 luni, în 2009. El ar fi tentat să revină în orașul unde s-a format ca fotbalist.

De cealaltă parte, Leo Grozavu tocmai a fost demis de la Sepsi în urmă cu trei zile, din cauza rezultatelor sub așteptări din acest sezon. Covăsnenii sunt pe locul 12 în Liga 1, fără victorie din prima etapă.

 

Reclamă

Va reuşi Dinamo să se salveze de la retrogradare?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
27
apr.
23:00
Gigi Becali, propunere în direct pentru Florinel Coman, după ce FCSB a devenit campioană: „Trebuie să discut cu el!”
27
apr.
22:51
Mihai Stoica, plin de sânge în peluză după ce FCSB a câștigat titlul! Imagine uluitoare cu oficialul roș-albaștrilor
27
apr.
22:43
Gigi Becali a anunţat primul jucător de pe lista de transferuri de la FCSB. Ce a spus despre Denis Alibec, Kiki şi Louis Munteanu
27
apr.
22:42
Gigi Becali nu le-a uitat pe rivalele Rapid şi Dinamo! Prima reacţie, după ce FCSB a devenit campioană: „Nu mă interesează!”
27
apr.
22:31
FotoNebunie pe Arena Națională după ce FCSB a câștigat titlul! Imagini de senzație cu noii campioni ai României
27
apr.
22:23
Ce adversare poate întâlni FCSB în preliminariile UEFA Champions League! Cum arată traseul campioanei din Liga 1
27
apr.
22:23
Umilinţa supremă pentru Dinamo chiar în ziua în care FCSB a luat titlul! Dezastru în alb și roșu pentru „câini”
27
apr.
22:23
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
27
apr.
22:14
Hull City – Ipswich 3-3 şi Blackburn – Coventry 0-0 au fost live în AntenaPLAY. Spectacol în Championship
27
apr.
22:11
VIDEOBenfica – Braga 3-1 a fost în AntenaPLAY. Meciul zilei în Liga Portugal
Vezi toate știrile

Horoscopul lunii mai 2024. Nativii vor găsi timp pentru dezvoltare personală și socială

Zodii cuceritoare. Nativii care te vor fermeca de la prima întâlnire

Citește și