Închide meniul

Vinicius și-a agresat soția și a fost prins de poliție băut la volan, în plină pandemie. Riscă dosar penal

Antena Sport Publicat: 13 aprilie 2020, 11:32

Comentarii
Vinicius și-a agresat soția și a fost prins de poliție băut la volan, în plină pandemie. Riscă dosar penal

Vinicius și-a agresat soția. Jucătorul lui CFR, criză de nervi în timpul carantinei

Potrivit celor de la Fanatik, soția lui Vinicius a sunat la 112 și a cerut ajutorul polițiștilor, care au ajuns la domiciliul fotbalistului brazilian.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Paulo Vinicius, agresiv în timpul carantinei

Paulo Vinicius a fost prins de un echipaj de poliție atunci când conducea, iar la testarea aparatul etilotest a stabilit că sportivul avea o alcoolemie de peste 0.30 mg/l în aerul expirat.

Prin urmare, brazilianul a rămas fără permis de conducere și riscă un dosar penal pentru violență. 

Vinicius este de trei ani la CFR Cluj, timp în care a câștigat titlul de două ori la rând. În ultimul sezon a fost titular în Liga 1, dar nu și în Europa League, acolo unde Dan Petrescu a preferat să-l lase în afara lotului. El mai are contract cu CFR până în iunie 2020.

Reclamă
Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Ce echipă va încheia anul pe primul loc în Liga 1?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
12:39
“Peste Middlesbrough!”. Giovanni Becali, declarație halucinantă după eliminarea Universității Craiova din UECL
11:45
Anthony Joshua, avantaj de 12 kg la cântarul oficial, înaintea meciului cu Jake Paul
11:41
Ratare uluitoare în Conference League. Un jucător căzut la pământ a blocat un gol iminent al coechipierului său
11:14
Alexandru Creţu, devastat după eliminarea dramatică a Universităţii Craiova: “Mă simt ca ultimul…”
11:11
FIFA a luat decizia după ce a anulat finala pentru bronz a naționalei lui Cosmin Olăroiu. Ce se va întâmpla
10:53
Minnesota Timberwolves va retrage tricoul lui Kevin Garnett
1 Pensia “ruşinoasă” pe care o primeşte Cornel Dinu. Dovada că România nu-şi respectă legendele: “Dreptate mioritică” 2 Gino Iorgulescu, veşti triste despre starea lui Dan Petrescu: “E foarte grav! Se zbârleşte pielea pe mine” 3 Fostul mijlocaș de la CFR Cluj și FCSB a ajuns să spele mașini de lux la 33 de ani: „Băi, cine ți-a dat ideea asta?” 4 Internaţionalul Mario Pineida a fost asasinat! Mama fotbalistului a fost şi ea atacată 5 Dinamo a început negocierile pentru prima mutare a iernii. Anunțul lui Andrei Nicolescu: „Avem un atu în plus” 6 Ajuns în vârful carierei în Serie A, românul îşi reziliază contractul. De ce clubul renunţă la el
Citește și