Jucătorul care se luptă la titlu cu Girona, dezvăluiri despre perioada petrecută în România. Aleix Garcia se află în cea mai bună formă a carierei la Girona, liderul surpriză din La Liga.
Girona este pe primul loc după 13 etape, peste Real Madrid şi Barcelona. Aleix Garcia, unul dintre cei mai importanţi jucători şi căpitanul celor de la Girona, nu îşi aduce aminte cu bucurie de perioada în care a evoluat în România, la Dinamo.
Jucătorul care se luptă la titlu cu Girona, dezvăluiri despre perioada petrecută în România
Spaniolul de 26 de ani a ajuns la Dinamo în octombrie 2020 şi a plecat din Ştefan cel Mare după doar câteva luni. În ianuarie 2021 revenea în Spania, la Eibar, după care semna cu Girona în luna iulie a aceluiaşi an.
În tricoul “câinilor”, Garcia a evoluat doar de 8 ori. Perioada petrecută la Dinamo a reprezentat cel mai greu moment al carierei sale, iar fostul fotbalist care a fost legitimat la Manchester City a dezvăluit că a lucrat cu psihologii de la Villarreal în toată această perioadă.
“Am fost în vestiare precum cel al lui City, acolo unde toată lumea este un star. Apoi eşti împrumutat la echipe la care nu ai vrea să ajungi, dar pentru că ai contract cu City îţi spui că te vei întoarce.
Când am ajuns în România mi-am deschis ochii. Am lucrat cu psihologii pe care i-am avut şi la Villarreal. Dinamo este echipa la care am atins cel mai slab nivel. Am avut noroc că Eibar mi-a oferit o şansă şi echipele din prima ligă m-au văzut.
Ştiam că trebuie să îmbunătăţesc multe lucruri din punct de vedere mental. Sunt convins că revenirea la Girona a fost bună pentru mine. Michel (n.r. antrenorul lui Girona) mi-a oferit o oportunitate pe care nu o să o uit niciodată. Acea încredere care m-a maturizat ca fotbalist”, a declarat Aleix Garcia, potrivit marca.com.
Aleix Garcia: “Nu e o coincidenţă că Girona este pe primul loc în La Liga”
Aleix Garcia a vorbit cu cei de la Marca şi despre faptul că Girona este pe primul loc în La Liga, după 13 etape din acest sezon. Căpitanul celor de la Girona consideră că nu este o coincidenţă, dar este conştient că va fi dificil să câştige titlul:
“În acest moment, faptul că suntem pe primul loc nu este o coincidenţă. Aceste 13 meciuri nu sunt o coincidenţă. Nu e noroc. Trebuie să o luăm pe Girona în considerare.
Arătăm că putem să ne batem cu oricine. Suntem conştienţi că va fi dificil să câştigăm La Liga. Vom încerca să fim acolo sus cât mai mult timp. Când ne vom apropia de final, vom vedea care va fi obiectivul nostru”, a mai spus Aleix Garcia.
Aleix Garcia a fost integralist în toate cele 13 meciuri disputate de Girona în acest sezon. Spaniolul a marcat 3 goluri şi a oferit 4 pase de gol. Acum, spaniolul a intrat în atenţia mai multor cluburi din La Liga, precum Barcelona şi Atletico Madrid. Pentru prestaţiile foarte bune de la Girona, Aleix Garcia a fost convocat la naţionala Spaniei. El a debutat în meciul cu Cipru, câştigat de spanioli cu 3-1, în preliminariile EURO 2024.
Pentru Girona urmează două meciuri pe teren propriu, cu Bilbao şi Valencia, înainte de meciul din deplasare cu Barcelona.
- Aleix Garcia nu îşi aduce aminte cu plăcere de perioada petrecută la Dinamo
- Spaniolul de 26 de ani se află cu Girona pe primul loc în La Liga
- NBA și NHL se văd live exclusiv în AntenaPLAY
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
- Presa din Spania l-a “înţepat” pe Kylian Mbappe, după dubla cu echipa din liga a 3-a: “Să îi spună cineva”
- „Nu se poate așa ceva!” – Reacții acide pe social media, după Gala FIFA The Best 2025. Nemulțumirea fanilor
- Ionuţ Radu a prins echipa etapei în La Liga! Românul, alături de nume uriaşe după ce i-a apărat penalty lui Nico Williams
- Scandal fără sfârşit în Spania! Arbitrii au emis un comunicat împotriva lui Florentino Perez şi Real Madrid
- “Dacă e lăsat baltă..”. Real Madrid, criticată de Bayer Leverkusen pentru situația în care se află Xabi Alonso






























