Închide meniul

Constantin Budescu a câştigat la TAS! Arabii de la Al-Shabab trebuie să-i plătească o “avere”. “Știam că dreptatea este de partea mea!”

Iulian Focșăneanu Publicat: 28 noiembrie 2022, 19:24

Comentarii
Constantin Budescu a câştigat la TAS! Arabii de la Al-Shabab trebuie să-i plătească o avere. Știam că dreptatea este de partea mea!

Constantin Budescu, în timpul unui meci pentru Petrolul/ Hepta

Constantin Budescu a câştigat la TAS procesul cu fostul său club, Al-Shabab. Internaţionalul român a scăpat de griji şi va primi o sumă uriaşă. Mijlocaşul de 33 de ani, ajuns între timp la Petrolul, a primit cea mai bună veste.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Potrivit playsport.ro, Budescu a ieşit victorios la Lausanne. Astăzi a aflat că a câştigat procesul cu arabii şi că va primi compensaţii de 1.9 milioane de euro. Se adaugă şi alte costuri, astfel că “Budi” va încasa peste 2 milioane de euro.

Constantin Budescu a câştigat la TAS. Al-Shabab îi va plăti 2 milioane de euro!

Se respinge cererea făcută de către Al Shabab Football Club în întregime. Acceptă cererea reconvențională a lui Valentin Constantin Budescu […]. Încheierea unilaterală a contractului din 01.07.2018 dintre fotbalist și Al Shabab FC a avut o cauză justă“, se arată în documentul TAS.

Constantin Budescu a avut şi o primă reacţie după ce a primit verdictul final.

Este o decizie bună pentru mine, vă dați seama. Știam că dreptatea este de partea mea. Dincolo de ce zice unul sau altul, eu am fost și rămân un profesionist. Așa am fost și la ei, au fost foarte încântați de evoluția mea. Asta până s-a schimbat conducerea și antrenorul. Au adus un alt număr 10 la echipă, căci aveau de făcut transferuri, vă dați seama. Fără să mă vadă cum joc. Mie îmi place fotbalul, vreau să joc, să marchez, să fac spectacol. Nu pot să stau pe margine“, a spus Budescu pentru sursa citată.

Reclamă
Reclamă

Budescu a fost cumpărat de Al-Shabab de la FCSB cu 2.5 milioane de euro. Marius Şumudică a insistat pentru mijlocaşul român. După ce l-au demis pe Şumudică, arabii au încercat să scape şi de jucătoru l român. Noul antrenor l-a trimis să se antreneze singur, moment în care Budescu s-a întors în ţară.

Al-Shabab l-a dat în judecată pe Budescu şi a cerut compensaţii uriaşe pentru întreruperea contractului. FIFA le-a dat dreptate şi l-a somat pe Budescu să achite clubului 725.000 de dolari. Internaţionalul român nu a acceptat şi şi-a căutat dreptatea la TAS. A câştigat procesul şi a scăpat de orice griji. Nu va mai fi nevoit să achite niciun ban. În schimb, va încasa 2 milioane de euro!

Constantin Budescu e gata să ducă naţionala României la EURO 2024

Constantin Budescu e gata să ducă naţionala României la EURO 2024. Budescu spune că are nevoie de evoluţii bune la Petrolul pentru ca selecţionerul Edi Iordănescu să îl cheme din nou.

Reclamă

Constantin Budescu e pus pe fapte mari. „Magicianul” de la Petrolul crede că poate să ajute naţionala României să se califice la Campionatul European din 2024.

Nu știi niciodată ce se poate întâmpla. Eu mai am de jucat mult, și dacă o să am evoluții bune probabil că o să ajung din nou la echipa națională. Dar, prima dată trebuie să joc bine aici, la echipa de club, pentru că vin după o perioadă grea, după o accidentare destul de serioasă și sper ca de la anul să fie totul în regulă“, a spus Constantin Budescu pentru prosport.ro.

Budescu are, în momentul de faţă, o cotă de piaţă de 750.000 de euro.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Ce echipă va încheia anul pe primul loc în Liga 1?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
12:33
Săpunaru, adevărul despre refuzul de a mai juca la naționala României. Ce s-a întâmplat între el şi Piţurcă
12:21
Presa din Spania l-a “înţepat” pe Kylian Mbappe, după dubla cu echipa din liga a 3-a: “Să îi spună cineva”
11:41
Andrei Rațiu confirmă că au fost “două oferte mari” pentru el. A fost dorit în Germania şi Anglia
11:30
A venit nota de plată de la UEFA! Bayern Munchen, amendă usturătoare şi închidere parţială a stadionului
11:22
AEK Atena – Universitatea Craiova LIVE TEXT (22:00). Meci decisiv pentru calificarea în play-off-ul Conference League
11:07
Ce sumă fabuloasă a investit Mihai Rotaru în transferuri în acest sezon: “Atenție! Numai în această vară”
1 FotoCine este marea dragoste a lui Mircea Lucescu. Anunţul făcut de Neli Lucescu după 58 de ani de căsnicie 2 Doliu în lumea fotbalului din România! Leontin Chiorpec a murit în accident 3 Reacţia categorică a lui Gigi Becali după ce Istvan Kovacs a fost delegat la FCSB – Rapid: “La revedere” 4 Claudiu Keșeru a plecat de la FC Bihor. De ce şi-a dat demisia 5 Pensia “ruşinoasă” pe care o primeşte Cornel Dinu. Dovada că România nu-şi respectă legendele: “Dreptate mioritică” 6 Valeriu Iftime anunţă primul plecat de la FCSB. Fotbalistul abia a semnat: “Vorbim din ianuarie”
Citește și