Dani Coman, discurs dur împotriva celor de la Petrolul, după accidentarea lui Dragoş Iancu: „Ce e cu şantajul ăsta?”

De Alex Masgras
Publicat: 10.10.2023, 18:29

Dani Coman, discurs dur împotriva celor de la Petrolul

Dani Coman, discurs dur împotriva celor de la Petrolul

Dragoş Iancu şi Valentin Ţicu / fcpetrolul.ro

Dani Coman a avut un discurs dur împotriva celor de la Petrolul, după accidentarea lui Dragoş Iancu. Preşedintele celor de la FC Hermannstadt a acuzat modul în care ploieşteni au încercat să evite o suspendare drastică pentru Valentin Ţicu.

Reclamă

În debutul meciului dintre Petrolul Ploieşti şi FC Hermannstadt, Dragoş Iancu a suferit o accidentare horror, după un fault comis de Valentin Ţicu.

Reclamă

Dani Coman, discurs dur împotriva celor de la Petrolul

Iancu a fost operat, iar acum urmează o perioadă de recuperare pentru fotbalistul de 21 de ani. Sibienii au plătit operaţia şi spitalizarea lui Iancu şi se vor ocupa şi de recuperarea acestuia.

Dani Coman, preşedintele celor de la Hermannstadt, i-a acuzat pe cei de la Petrolul Ploieşti că au încercat să obţină o foaie pentru Valentin Ţicu pentru a scăpa de suspendare, în schimbul a 1.000 de euro pe lună:

„Referitor la ceea ce s-a întâmplat cu Petrolul. Dacă erau corecți, eu n-am nimic cu Țicu am și declarat că nu a fost intenționat. L-am văzut în vestiar era distrus, dar trebuie să înțelegem că sunt anumite faulturi care pot distruge cariera și viața celorlalți. Pentru ce? Pentru un fault?

Ei dacă erau un club corect care se respectă veneau și spuneau: ‘Cât costă operația? 5.000 de euro? Plătim noi operația’. Nu să iasă prin ziare și să spună că Hermannstadt a trimis foaie la comisii.

Nu a trimis Hermannstadt și nici nu a promis sau a spus că vor trimite foaie la comisii. Dacă vor să influențeze comisia, să o facă pentru că-i duce capul, nu cu mizerii de spatele blocului. Noi le-am depășit pe astea de mult.

Din punctul meu de vedere, a fost o presiune și o mizerie pe care au scos-o ei prin presă. În ultima zi înainte de comisie, s-a dus Țicu la Dragoș la spital să-i spună că îi dă 1.000 de euro pe lună, dar că-i trebuie o foaie să nu-l suspende. Păi ce înseamnă șantajul ăsta? Dacă vrei să ajuți un jucător, tu Țicu sau clubul Petrolul, te duci și spui: ‘îți dau 1.000 de euro. Nu mă interesează că-mi dă 10 etape, că-mi dă 40 etape’.

Îți dau că așa consider eu, că așa e omenește, nu? Putem să-i dăm și noi 1.000 de euro, chiar mai mult. Nu suntem cei mai bogați, dar nici nu ne vindem la primul colț de stradă. Lumea trebuie să înțeleagă. Dacă vrei să ajuți un om, îl ajuți fără să-l șantajezi, fără să-i ceri ceva la schimb”, a declarat Dani Coman, potrivit fanatik.ro.

Dragoş Iancu a fost sunat de Cristi Chivu, după ce a suferit o accidentare groaznică în partida cu Petrolul

Dragoş Iancu a fost încurajat de tot fotbalul românesc, după ce Valentin Ţicu i-a provocat o accindentare groaznică. Printre cei care l-au sunat a fost şi Cristi Chivu, fostul căpitan al naţionalei României.

„Domnul Cristi Chivu m-a sunat să mă încurajeze şi să mă motiveze. Să nu stau să îmi plâng de milă şi să merg înainte. Toate se repară„, a spus Dragoş Iancu în exclusivitate pentru AntenaSport.

Dragoş Iancu şi-a sărbătorit ziua de naştere chiar pe patul de spital. Acesta a fost sunat inclusiv de Valentin Ţicu, cel care l-a accidentat. Ţicu chiar l-a vizitat la spital pe Iancu.

„Am vorbit cu el şi azi. Vorbim zilnic. Nu pot să spun că am pică pe el, eu l-am iertat. N-a fost nimic intenţionat„, a mai spus Iancu.

Reclamă
Recomandări

Rămâne Edi Iordănescu la naţională şi după EURO 2024?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
11:33 Ce a spus antrenorul lui Alaves despre Ianis Hagi, după ce Prinţul a atins mingea de trei ori în meciul cu Getafe 11:18 Corvinul Hunedoara va primi licența pentru Europa League! Un oficial FRF a dat cărțile pe față: „Nu vă faceți griji” 10:50 Marele Premiu de Formula 1 de la Imola e în direct pe Antena 1 şi în AntenaPLAY duminică, de la 15:45. Verstappen pleacă primul 10:48 SUA – Kazahstan, LIVE VIDEO în AntenaPLAY (17:20)! Elveția – Canada și Slovacia – Letonia, de la 21:20. Spectacol la CM de hochei 10:28 Ovidiu Popescu pleacă de la FCSB și semnează cu U Cluj! „Șepcile roșii” au spart banca pentru a-l convinge pe „Lampard” 10:13 VIDEOSami Meguetounif a câștigat Cursa de Formula 3 de la Imola! Goethe a terminat pe 2. A fost spectacol în AntenaPLAY 10:09 Crawley – Crewe, LIVE VIDEO în AntenaPLAY (15:00). Finala play-off-ului de promovare în League One 9:55 „Să renunțe pentru România!” Neluțu Varga nu o vrea pe Corvinul în preliminariile Europa League! Declarație șocantă a patronului 9:51 Aris – PAOK, finala campionatului pentru Răzvan Lucescu, e live în AntenaPLAY (20:00). Românul, condamnat să câştige 9:50 VIDEOA început nebunia în Salonic, înainte de Aris – PAOK, finala campionatului pentru Răzvan Lucescu (20:00, AntenaPLAY) Vezi toate știrile

10 lucruri interesante despre femeia Gemeni. Astrele o favorizează în plan amoros

Când ești cea mai norocoasă persoană din lume. Află anul, luna și ziua în care astrele sunt de partea ta

Citește și